Poveste de toamnă frumoasă și colorată la Poiana Mărului unde se respiră cel mai pur aer de pe planetă VIDEO
Parcă în nici un an toamna nu a fost așa de frumoasă și de colorată ca în acest sfârșit de octombrie 2021. Parcă în nici o toamnă, natura nu și-a risipit cu atâta dărnicie culorile din paleta toamnei. Aproape că nu este culoare sau nuanță care să nu se regăsească pe dealurile, munții, câmpiile sau luncile Banatului Montan și aici, pe versanții Muntelui Mic. Pârâul din dreapta șoselei parcă plânge plecarea caldă a verii. Păsările au plecat deja iar spre nicăieri, iar frunzele palide ca ceara de stup cad şi mor. Flori târzii şi ofilite încearcă să aducă veselia de altă dată. Dar vremea și data din calendar, ne spun că a trecut timpul florilor efemere. Toamna și-a intrat de mult în drepturi și deja privește spre iarna de peste zări.
Deşi pare greu de crezut, în România se respiră mai bine decât în Elveţia! Ce-i drept, doar în anumite zone ale ţării, pe care le poţi transforma în destinaţii inedite pentru vacanţele tale. Poiana Mărului se află la circa 90 de km de Reșița și aproape 150 de kilometri de Timişoara şi oferă unele dintre cele mai frumoase peisaje ale Banatului. Zona este situată la 700 de metri altitudine, străjuită de Munţii Ţarcu şi Muntele Mic. Aici, calitatea aerului este asigurată de patru componente esenţiale: ozonul, ionizarea negativă, aerosolii naturali şi puritatea. În urmă cu vreo cinci ani, în studiile lor, cercetătorii francezi susţineau că aerul din Poiana Mărului este mai curat decât cel din zona Cascadei Niagara. Adică ionizarea este de 10 ori mai mare, ea fiind benefică pentru sănătate şi prevenind anumite boli.
În drumul nostru spre lacul de acumulare de la Poiana Mărului, am întâlnit covoare și ponevi multicolore aruncate peste tot. Frunze ruginii se aşterneau ca un covor peste pământul rece și galben de la iarba de moare încet. Frunzele copacilor seamănă cu un covor multicolor, plin de nuanțe vesele și frumoase ce fac un peisaj artistic cromat si minunat de neuitat. Copacii încă au cu frunzele pe ei. Prea sunt colorate și prea au strâns pe ele toate nuanțele cerului si ale pământului că ca să fie lăsate așa de ușor să cadă pe pământul tot mai rece. Soarele mândru care încălzea vara cu săgețile sale de foc aurii, și-a slăbit puterea. Este multă lumină galbenă ca mierea de tei, dar la umbră, deja este rece.
Mai departe, cuvintele se pierd și ele în culoare și ochiul nu mai poate cuprinde atâta frumusețe și armonie naturală. Clipă, stai!
