Prefectura Caras Severin – numarul unu

Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, prin Serviciul Afaceri Europene a obţinut
premiul I cu proiectul ”Campanie de informare EuroInfo Fonduri 2011” în cadrul pilonului
Implementarea unor mecanisme de comunicare instituţională în slujba cetăţeanului.
Premiul a fost acordat de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, cu prilejul celei de-a
V-a ediţii a Conferinţei internaţionale ”Inovaţie şi calitate în sectorul public”.
În cadrul conferinţei au fost premiate exemplele de bună practică înscrise în Competiţia celor
mai bune practici în administraţia publică din România, derulată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor
Publici în perioada martie-aprilie 2012.
Evenimentul a avut loc în data de 28 iunie 2012, ocazie cu care Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici a promovat experienţa şi rezultatele remarcabile ale administraţiei publice din
România, punând în valoare cele mai eficiente şi inovative practici.
Proiectul ”Campanie de informare EuroInfo Fonduri 2011”, s-a desfăşurat în judeţul
Caraş-Severin, în perioada ianuarie-decembrie 2011 şi a constat în informarea celor potenţiali
interesaţi asupra posibilităţilor de finanţare din fonduri structurale. Scopul proiectului a fost creşterea
gradului de absorbţie a fondurilor structurale şi îmbunătăţirea comunicării prin diseminarea informaţiilor
legate de fondurile europene şi modul de accesare a lor.
Campania s-a desfăşurat în opt zone ale județului, fiind invitaţi să participe reprezentanţi ai
administraţiilor locale şi întreprinzători privaţi din toate cele 77 de unităţi administrativ-teritoriale.
Partenerii instituţiei în acest proiect au fost: Consiliul Judeţean Caraş-Severin; Agenţia pentru
Dezvoltare Regională Vest Timişoara; Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timişoara;
Organismul Intermediar Regional pentru POSDRU Timişoara; Unitatea Regională Vest OIPOSDRU –
Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului; Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului
Profesional şi Tehnic OIPOSDRU – Biroul Regional Vest Timişoara; Agenţia pentru Implementarea
Proiectelor şi Programelor pentru IMM – Oficiul Teritorial Timişoara; Oficiul Judeţean de Plăţi pentru
Dezvoltare Rurală şi Pescuit Caraş-Severin; Camera Agricolă a Judeţului Caraş-Severin şi Direcţia
pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Caraş-Severin.

Comentarii

comentarii