Pregătiri intense pentru participanţii la Simpozionul şi Tabăra MISA- Băile Herculane 2025 VIDEO

Sosirea a peste 1000 de de yoghini în stațiunea Băile Herculane, înseamnă de fapt, deschiderea sezonului turistic în stațiunea cu peste 2000 de ani de istorie în spate. Miercuri, la Herculane au sosit primii adepții ai mișcării yoga MISA condusă de profesorul Gregorian Bivolaru. Ei vor ocupa peste 3000 de locuri de cazare umplând la maxim toate capacitatile hoteliere din stațiune.Agenții economici, proprietarii de hoteluri și pensiuni, locuitori cu case mai mari şi-au aranjat deja odăile pentru a-i găzdui pe membrii MISA, iar autorităţile locale sunt cu pregătirile pe ultima sută de metri.

La Băile Herculane sunt așteptați în acest an în jur de 1000 de yoghini- adepți ai mișcării MISA. Ca în fiecare an, o parte dintre participanți vor fi din străinătate. La edițiile anterioare pandemiei, la Herculane au participat țări yoghini din țări ale Europei, Asiei, Americilor și din Canada.
Pe Platoul Coronini – locul sacru pentru yoghinii care consideră Platoul ca fiind un loc de unde emană o puternică energie pozitivă, s-a făcut curățenie astfel încât participanții la spirale și meditații, să aibă toate condițiile.

În oraș, locuitorii ce pot asigura cazare, hotelierii și proprietarii de pensiuni, sunt şi ei pregătiţi să-i primească pe adepţii MISA. Preţul unei camere cu două locuri este același de vreo câțiva ani: plecă de la 50 de lei camera pentru o zi. Sunt prețuri mici, dar yoghinii stau cel puțin 10 zile la Herculane. Și vorbim aici de aproape 1000 de turiști.

Pentru bucătarii de la pensiuni şi hoteluri, cea mai mare problemă o constituie aprovizionarea cu legume, soia, ouă şi lactate, pentru a pregăti bucate special, alimentație fără carne ce are și ea un anumit rol în practica yoga.

Primii yoghini sunt așteptați să sosească în stațiune de azi. Grosul este așteptat să sosească spre sfârșitul săptămânii. Prima adunare oficială va avea loc joi, când vor începe primele simpozioane şi conferinţe, pe teme specifice Simpozionului MISA.

Nu vor lipsi nici tradiţionalele spirale și ședințe de mediere de pe Platoul Coronini, ședințe cunoscute de cei din afara mișcării ca, spirale mari şi mici”. Anul acesta vor avea loc 7 spirale dintre care 3 mari.

Având în vedere că unii turişti vor sta 10 zile în tabără, mulţi dintre ei vor urma unele proceduri balneare, aproape toate bazate pe tratamente naturiste.

Tabăra MISA are o tradiţie de câțiva zeci de ani la Băile Herculane. Ultimul simpozion a avut loc în anul 2020 apoi şirul s-a întrerupt din cauza restricțiilor impuse de pandemia Covid. De obicei, taberele aveau peste 3000 de participanți. Anul acesta s-au anunțat în jur de 1000 de participant, dar tabăra rămâne deschisă.

Comentarii

comentarii