Președintele PDL-CS, Nicușor Vasilescu: ,,Aurel Miclea a acționat ca un laș și a jucat la două capete”

alageri udrea blagaÎntr-un comunicat de presă remis redacției de către președintele PDL Caraș Severin, Nicușor Vasilescu, sunt făcute publice unele aspecte privind moedul în care s/au desfășurat alegerile la nivel național în PDL.
Vasilescu spue: ,,Ca președinte al filialei județene am datoria de a lua poziție față de
cele ce se întâmplă în interiorul ei. Nu pot să mă fac că nu văd gestul domnului consilier județean Aurel Miclea.
Am văzut și declarațiile din presă ale lui Aurel Miclea, în care considera că, datorită lui Traian Băsescu a pierdut alegerile locale și parlamentare. Personal cred că acele alegeri le-a pierdut numai datorită faptului că, atât timp cât a fost primar la Bozovici, indiferența era cuvântul de ordine față de locuitorii comunei, comună în care ajungea extrem de rar, de doar câteva ori într-o lună. Ba, mai mult, și atunci când ajungea la Bozovici, domnul Miclea era mai degrabă de găsit la diverse jocuri de noroc decât la Primărie. De altfel, partidul a avut și alți candidați, care au participat în aceleași
condiții la alegeri, pe care le-au și câștigat. Însă acești candidați nu au jucat la două capete!”
Legat de vot, liderul PDL spune că ,,Nu am impus nimănui cum să voteze, dar cred că este normal ca
orice politician să-și asume ceea ce crede și votează. Deși au fost printre primii care au anunțat că vor vota moțiunea Elenei Udrea, fără ca cineva să le ceară o poziționare față de cele trei moțiuni,
Aurel Miclea şi o altă persoană care, efectiv, a luat bani de la partid, fiind angajată acolo, determinați de situații și motivații pe care le putem doar presupune, au uitat cele de până atunci și au descoperit peste noapte, altă tabără. Și Aurel Miclea și delegații de pe Clisură și Valea Almăjului.
Nu mă aşteptam să mă lucreze în halul ăsta. Sunt oameni fără caracter! La Bucureşti, în seara de dinaintea alegerilor, au primit ordin cum să voteze, iar până la urmă s-au conformat, acţionând fără
demnitate”.
În încheierea comunicatului, Nicușor Vasilescu spune că ,,Precizez din nou: nu am obligat pe nimeni să voteze ca mine, însă mă deranjează când văd un om, precum Miclea, care nu a făcut nimic pentru partid în ultimul an, acţionând ca un laş! Închei prin a mulțumi tuturor celor ce au ales să fie sinceri și deschiși cu ei și cu partidul, indiferent de felul în care au votat!”

Comentarii

comentarii