Prietenie neobisnuita între berze şi oameni la Voislova VIDEO

Prietenie neobisnuita între berze şi oameni la Voislova. Un ciopor de berze s-a aciuat printre oameni într-un sat din Caras Severin. Trei pui de barza – fraţi din acelaşi cuib, îşi petrec mai toată ziua pe jos, printre locuitorii satului Voisolva. Berzele sunt tinere, din acest an şi cu toate că pot să zboare, ele prefera compania oamenilor. Ba mai mult, acestea se plimba foarte tacticos pe mărginea Drumul Naţional 58, drum ce leagă oraşul Oţelu Roşu de Haţeg.

Localnicii au încercat să le dea pâine şi boabe de porumb, dar berzelor nu le-a plăcut. În schimb, accepta apă adusă de oameni cu găleata. Prefera broaştele, şerpii şi şopârlele aduse din când în când de părinții lor care îi vizitează din ce în ce mai rar. Aceştia au plecat pe câmp tocmai pentru a-i forţa pe pui să se descurce singuri.

Toată ziua stau printre oameni, iar seara, zboară în cuibul lor de pe un stâlp aflat la vreo 50 de metri. Localnicii spun că familia de berze de la care provin puii, vine de mulţi ani în cuibul din satul lor. Copiii s-au obișnuit cu ele, dar totuşi păstrează o distanţă faţă de acestea.

Şoferii care trec cu masinile pe DN58, s-au obişnuit cu prezenţa berzelor la marginea drumului. Ei încetinesc şi fac poze berzelor. Localnicii spun că au mai avut pui de barza în zonă, dar niciodată aceştia nu au fost aşa sociabili că cei din acest an. Berzele sunt păsări călătoare ce vin primăvara şi se înmulțesc la noi, iar pe timpul iernii, migrează peste Mediterana în nordul Africii.

Comentarii

comentarii