Prima zi de Pasti si masa festiva cu toti în jurul ei la Clocotici VIDEO

Etnicii catolici din Banat petrec acasă în mod tradițional, cu toți membrii familiei în jurul mesei, prima zi de Pasti. În Banatul Montan, trăieşte cea mai mare şi compactă comunitate din diaspora croată. Strămoşii lor au venit în Banat pe la anul 1300 şi acum viețuiesc în 7 sate din jurul Municipiului Reşita. Indiferent din ce sat ar fi, bănăţenii le spun ,,carasoveni”.

La etnia croată din Clocotici, tradiția este respectată cu sfințenie. Cu toate că aproape 80% din populație muncește prin străinătate la sute de km de casă, an de an, oamenii se întorc acasă – măcar de marile sărbători ale Paștelui și ale Crăciunului.

Punctul central al întregii activități, rămâne biserica satului. Ca un magnet, aceasta atrage toți sătenii care participă la slujba susținută de preotul paroh.

Cu toții au participat la Liturghia Pascală. Apoi, a urmat masa în familie. Momentul în care toți se așează în jurul mesei de sărbătoare. Nimeni nu se atinge de bucatele pregătite de femeile casei, până ce gazda – nu spune o rugăciune și  i-a binecuvântat pe toți cei ai casei și musafirii.

În familia lui Marian și Anca Vlasici, meniul este unul tradițional și de sărbătoare: se începe cu tradiționala șoancă de porc – jambon afumat, cârnaţi afumaţi fierţi, salatp de beauf,  supă de găină de casă cu tăiței, sarmale, friptură, drob, carne de miel, șnițele pane și carne de pui. Cu pâine frământată și coaptă de Anca.

Mâncarea este bună, excelentă, dar adevăratul farmec constă în discuții, povestiri, amintiri și planurile de viitor făcute de cei prezenți. Masă începe în jur de ora 14 și de cele mai multe ori se unit cu cina, iar mesenii se retrag doar seara târziu.

Luni, acțiunea va fi reluată, dar mult mai scurt fiindcă mulți săteni se vor întoarce la muncă în străinătate cu gândul la concediu sau la sărbătorile de iarnă când vor veni din nou acasă pentru a fi împreună cu familia.

Comentarii

comentarii