Primarul Caransebeșului, Marcel Vela, a scăpat teafăr dintr-un accident rutier

Marcel Vela, primarul Caransebeşului, a fost în această dimineaţă protagonistul unui accident de circulaţie din care a scăpat teafăr, după ce autoturismul condus de el s-a lovit cu partea dreaptă de un copac de pe marginea drumului.

După cum susţine edilul-şef, la ieşirea din comuna Brebu, în timp ce urca panta, un şofer ce se deplasa dinspre Reşiţa a trecut dincolo de axul drumului, iar pentru evitarea unei tamponări, primarul a tras de volan, autoturismul a „prins“ o porţiune cu apă, după care a patinat, s-a izbit cu partea dreaptă de un copac, iar apoi a fost aruncat în decor. „S-a produs fenomenul de acvaplanare la contactul cu apa, eu fiind nevoit să fac această manevră pentru a evita o altă nenorocire. Recunosc, am avut mare noroc. A fost duminica, zi de odihnă, aşa că am plecat singur la drum, lăsând şoferul acasă. În condiţiile în care acesta ar fi fost la volan, iar eu pe scaunul din dreapta sa, cu siguranţă că lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Partea dreaptă a BMW-ului, acolo unde ar fi trebuit să mă aflu eu, este făcută praf“, ne-a mărturisit Marcel Vela.

preluatre Victor Nafiru/ citeste tot materialul pe www.argument-cs.ro

Comentarii

comentarii