Primarul din Lăpușnicel a rămas fără primărie – Canea a fost demis

Având în vedere Raportul de evaluare al Agenției Naționale de Integritate prin care
s-a constatat încălcarea legislației privind regimul conflictelor de interese de către domnul Ilie Canea, primarul comunei Lăpușnicel, județul Caraș-Severin, precum și prevederile art. 69 alin. (4) și art. 72 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, prefectul judetului Caras-Severin a emis joi, 23 iulie a.c., ordinul de incetare, inainte de expirarea duratei normale, a mandatului de primar al comunei Lăpușnicel.

Pe durata vacanței funcției de primar, atribuțiile acestuia vor fi exercitate, de drept, de viceprimarul comunei.

Ordinul poate fi atacat la instanța de contencios administrativ în termen de zece zile de la comunicare.

Potrivit Agenţiei Naţionale de integritate, Ilie Canea a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă și penală, „Întrucât, în perioada exercitării funcţiei de primar, a semnat un contract de concesionare cu societatea în cadrul căreia persoana evaluată, (adică el, n.r.) deţinea calitatea de asociat, începând cu data de 25 noiembrie 2011, realizând, astfel, un beneficiu indirect pentru sine. Prin semnarea contractului de concesionare, persoana evaluată a obţinut un preţ mai mic decât valorea orientativă pe piaţă la nivelul anului 2011, respectiv aproximativ 80 – 100 euro/mp, prezumându-se, astfel, beneficiul pentru sine. Mai mult decât atât, preţul chiriei nu a fost modificat de la semnarea contractului până în prezent, neexistând acte adiţionale încheiate la contract“, se arăta în concluziile inspectorilor ANI publicate în această vară.

Legea interzice primarilor să emită acte administrative, să încheie acte juridice ori să emită dispoziţii, în exercitarea funcţiei, care produc un folos material pentru sine, pentru soţie sa ori rudele sale de gradul I. Or, primarul din Lăpuşnicel tocmai acest lucru l-a făcut. În septembrie 2011 a semnat un contract de concesionare cu o firmă în care Canea avea calitatea de asociat. Culmea este că, la data încheierii contractului, firman nici măcar nu exista, ea fiind înscrisă la Registrul Comerţului abia două luni mai târziu.

Ilie Canea l-a luat pe „nu“ în braţe şi nu recunoaşte că a existat o astfel de firmă şi o situaţie de acest gen, Dă vina pe contracandidaţii săi care ar vrea să-i ia locul, pe jocurile din culisele politicii locale.

Cu toate acestea, ANI A a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către primar a infracţiunilor de conflict de interese şi fals intelectual. Dacă va fi găsit vinovat, Ilie Canea poate primi o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 1 şi 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie de conducere.
ARGUMENT-CS.RO

foto:stiridinbanat.ro

Comentarii

comentarii