PRIMELE 10 MILIOANE DE EURO AJUNG LA BENEFICIARII PNDR 2020

AFIR a efectuat primele plăți de 3,9 milioane de euro prin PNDR 2014 – 2020 și în această
săptămână va efectua în continuare plăți în valoare de peste 6 milioane de euro
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale continuă efectuarea primelor plăți
pentru beneficiarii submăsurilor de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare
Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) – prima tranșă de plată din fonduri europene nerambursabile alocate țării noastre prin intermediul PNDR 2020 a fost efectuată la sfârșitul lunii ianuarie 2016.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a programat în această
săptămână plăți către 225 de beneficiari ai Submăsurii (sM) 6.1 „Sprijin pentru instalarea
tinerilor fermieri”. Valoarea totală nerambursabilă a plăților se ridică la aproximativ 6,9 milioane de euro. Aceste plăți se adaugă celor efectuate în prima tranșă către 124 de tineri fermieri,
beneficiari ai sM 6.1, care au primit deja fonduri europene nerambursabile în valoare totală de
3,9 milioane de euro.

Pentru judetul Caraș-Severin, s-a plătit la nivel de OJFIR Caraș-Severin, în 04.02.2016 și azi 12.02.2016, în total, suma de 1.012.500 EURO pentru un număr de 33 de beneficiari ai submăsurii sM6.1 Instalarea Tinerilor Fermieri.

„Încă de la sfârșitul lunii ianuarie, AFIR a efectuat primele plăți din PNDR 2020 către
tinerii fermieri. Am reușit să ne mobilizăm la nivel instituțional și în termen de doar 3 luni de la închiderea sesiunii de depunere a proiectelor, mai precis 30 octombrie 2015, să virăm în conturile bancare ale fermierilor primii bani din fonduri europene nerambursabile, trecând, desigur, prin etapele de evaluare, selecție și contractare. Vom continua să efectuăm plăți pe măsură ce sunt semnate și alte Contracte de Finanțare în urma procesului de evaluare și selecție pe care ne concentrăm și pentru alte submăsuri de investiție din cadrul PNDR 2020” a declarat directorul general al AFIR, Andras SZAKAL.

O altă submăsură pentru care au fost depuse cereri de plată și urmează să se
efectueze plăți este submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Astfel, 164 de
beneficiari ai acestui tip de sprijin vor primi în curând plăți în valoare de 246.000 euro.

De asemenea, 121 de beneficiari ai submăsurii 19.2 „Sprijin pentru implementarea
acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală” din cadrul axei LEADER vor primi fonduri
europene nerambursabile în valoare de circa 612.000 euro.
O valoare ceva mai mica, de aproximativ 9.500 euro urmează să fie plătită unor beneficiari ai Submăsurii 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători”

De asemenea, AFIR a efectuat plăți către beneficiarii Submăsurii 4.3 „Investiții
pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice”, componenta ce vizează infrastructura agricolă. Valoarea plăților este de aproximativ 380.000 euro. Pentru
componenta de infrastructură agricolă aferentă acestei submăsuri mai sunt programate și alte
plăți conform celor 2 solicitări de fonduri inițiate de AFIR până în acest moment. Precizăm că
este vorba despre proiecte contractate pe Măsura 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea
infrastructurii agricole şi silvice” și care au fost preluate prin procedura de tranziție pe
Submasura 4.3.

Comentarii

comentarii