Producţie record de cartofi în acest an la Padina Matei și în satele din Clisura Dunării VIDEO
Cu toate că satul este așezat la aproape 700 m altitudine și parcă în pofida vremii capricioase cu ploi interminabile si apoi cu o secetă prelungită, în Padina Matei din Caraș Severin, localnicii au reușit să obțină în acest an o producție record de cartofi. Oamenii își freacă mâinile de bucurie: demult nu au mai văzut o producție atât de bogată. Toată vara au așteptat. Și acum se bucură de recoltă, care este una record. Pentru cei din zona lor, tot anul agricol a fost unul bun. Le-a mers bine la cartofi, ca şi la cerealele de toamnă şi la cele de primăvară, dealtfel. Producţia a fost una mai bună decât media multianuală şi asta datorită precipitaţiilor care au căzut la timp în primăvară.
Pe la sfârșitul lui septembrie, bănățenii din zona de munte, încep să scoată cartofii pentru consum și pentru animale. Ce rămâne, merge la piață la Moldova Nouă, la Orșova sau la Oravița , la comercializare. Anul acesta, prețul ar trebui să scadă față de anii anteriori, dar fiindcă în alte părți din țară cartofii nu s-au prea făcut, prețul lor a rămas neschimbat. Prețul pe piață este de 1,5 – 2 lei kg maximum.
Sătenii au profitat de toamna lungă cu vreme frumoasă. Pe câmpurile din apropierea satelor, în această perioadă, familii întregi merg la scos de cartofi. Unii s-au ,,mecanizat” cu tractoare sau motocultoare, alții, îi scot cu ajutorul animalelor și chiar cu sapa și hârlețul fiindcă pământul este moale.
Scoși din pământ, cartofii sunt lăsați la zvântat, apoi sunt sortați pe soiuri și mărimi, puși în sac și duși la păstrat în pivnițe și cămări răcoroase și aerisite. In felul acesta, cartofii vor rezista până la primăvară când vor apărea cartofii noi.
Este vremea când se trage linia, cei care au muncit toată vara, în această perioadă se bucură de truda lor. Slavă Domnului, anul acesta a fost bogat, iar cămările bănățenilor sunt pline cu de toate.
Un reportaj de Adi Neagu.