PROGNOZA METEO PANA JOI – DE LA O EXTREMĂ LA ALTA

Luni valorile termice vor marca o uşoară creştere, minimele urmând să se situeze între minus 13 şi minus 3 grade, iar maximele între minus 8 şi 2 grade. De miercuri şi în a doua jumătate a săptămânii, se va înregistra, însă, un proces de încălzire a vremii chiar şi cu 20 de grade, în unele zone, printre care şi Capitala.

LUNI. Deşi valorile termice vor marca o uşoară creştere faţă de zilele precedente, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în cea mai mare parte a ţării, chiar deosebit de rece, geroasă mai ales dimineaţa, în sud şi sud-est.

MARŢI. Valorile termice diurne vor continua să crească uşor în cea mai mare parte a ţării, însă vremea va fi în continuare mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă. Cerul va avea înnorări şi local vor cădea precipitaţii slabe. Vor fi ninsori la munte, dar în cursul zilei şi în est şi sud-est, iar noaptea, în regiunile vestice, nordice şi centrale se vor semnala precipitaţii mixte, favorizând depunerile de polei.

MIERCURI. Vremea va continua să se încălzească mai ales în zonele de deal şi de munte. Cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a ţării, însă doar izolat vor fi precipitaţii slabe, mixte în Maramureş şi la munte şi sub formă de ploaie în celelalte regiuni. Pe suprafeţe mici vor fi condiţii de producere a poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 grade in sud-vestul Munteniei şi 10…11 grade in sudul Banatului si dealurile Munteniei. În zonele joase de relief, mai ales dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă.

joi. De miercuri, procesul de încălzire va continua în toată ţara, astfel încât valorile termice vor deveni mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în ziua de joi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile nordice, nord-estice şi centrale, unde izolat vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ploaie, iar în zona montană înaltă, şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade, in estul Transilvaniei, respectiv in dealurile sudice si de rasarit. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Comentarii

comentarii