Manifestațiile de protest de la Reșița s-au desfășurat în mod pașnic, iar autoritățile speră că această situație se va menține și în zilele următoare, a declarat marți, într-o conferință de presă susținută la Reșița, prefectul județului Caraș-Severin, Octavian Å¢unea. Sindicaliștii Cartel Alfa au solicitat aprobare pentru a manifesta, zilnic, până la finele lunii ianuarie.
Protestatarii s-au adunat și marți, pentru a treia zi, consecutiv, la ora 15,00, în fața sediului Prefecturii Județului Caraș-Severin, pentru a protesta împotriva actualei guvernări.
Legat de revoluționari, însă, care sunt predominanți la manifestațiile de la Reșița, prefectul de Caraș-Severin a afirmat că trei dintre asociațiile de la nivelul județului s-au prezentat la el, pentru a-i înmâna o listă cu persoanele care sunt îndreptățite să primească, în continuare indemnizații.
„ÃŽn fiecare an, numărul revoluționarilor a crescut, ajungându-se, în prezent, la 507. Reprezentanții acestor asociații sunt cei care contestă acest lucru și doresc să se facă ordine în ceea ce îi privește. Adevărații revoluționari spun că din cauza persoanelor neîndreptățite să primească indemnizații s-a recurs la diminuarea veniturilor pentru această categorie socială. Prin urmare, ei au solicitat o întrevedere cu primul-ministru Emil Boc și au solicitat, totodată, o verificare amănunțită a situației. Am primit o listă cu adevărații revoluționari, pe care apar doar 143 de persoane. Pot să vă spun că și în luna noiembrie 2011 au apărut revoluționari noi”, a declarat prefectul Octavian Å¢unea.
Prefectul județului a mai precizat că oricum, situația nu poate fi rezolvată prin proteste și manifestații de stradă și face apel la calm, astfel încât să nu fie înregistrate situații nedorite. Tot într-o conferință de presă Sorin Frunzăverde a declarat că „actuala situație nu poate fi rezolvată decât politic. Cel mai probabil zilele viitoare vom avea o rezolvare” a spus primviceliderul PDL.
Info CS