Ratele la credite sunt tot mai mari – Ce facem cu banii?!

Monitorizat cu atenție de BNR, evoluția leului, folosit drept ancoră antiinflaționistă, a fost ceva mai agitată, cotațiile din piața locală mișcându-se în „dinți de ferăstrău”.

Cursul monedei unice a fost stabilit vineri la 4,9350 lei, preluând astfel tendința manifestată la nivel regional, tranzacțiile fiind realizate în culoarul 4,933 – 4,941 lei. Piața s-a închis la 4,935 lei, însă cotațiile au coborât apoi până la 4,923 lei.

La sfârșitul săptămânii, agenția de evaluare Standard&Poor´s a confirmat ratingurile suverane al României la BBB-/A-3, cu perspectivă „stabilă”, decizie care nu va afecta costurile la care se poate împrumuta Ministerul de Finanțe. În urmă cu o săptămână, agenția Fitch a confirmat ratingul suveran al României la BBB- cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată investiţiilor.

Creșterea inflației, care s-a amplificat după atacarea Ucrainei de către Rusia și explozia prețurilor la materiile prime energetice, a impus BNR majorarea constantă a ratei sale de referință de la 1,50%, valoare stabilită în urmă cu un an, la 6,25% luna aceasta.

Indicii ROBOR și cel de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) au preluat acest trend și pun o mare presiune pe cei care au contractat credite.

Dacă în octombrie trecut, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, se situa la 1,5%, vinerea trecută el a crescut la 8,17%, maxim care nu a mai fost atins din 1 februarie 2010.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat la finalul săptămânii trecute la 8,27%, valoare record începând cu 1 februarie 2010, față de 1,86% în prima ședință din octombrie 2021. La rândul său, indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat la 8,37%, comparativ cu 1,96%, în urmă cu un an.

Majorarea indicilor ROBOR a afectat și nivelul IRRC. Valoarea acestuia pentru ultimele trei luni ale acestui an a fost majorat de la 2,65%, în trimestrul al treilea, la 4,06%

Ușoara scădere a inflației din SUA în septembrie la 8,2%, de la 8,3% în august, și reducerea șomajului cu 3% față de perioada similară din 2021, vor influența deciziile Rezervei Federale. Aceasta ar urma să mărească rata sa de referinţă cu 0,75% la fiecare din următoarele două ședințe ale Comitetului său de politică monetară, care se vor desfășura în 1 și 2 noiembrie, respectiv 13 – 14 decembrie.

În schimb, informațiile conform cărora PIB-ul zonei euro ar urma să se reducă anul viitor cu 1% și creșterea prețurilor din Germania 10,9% an/an, pe fondul șocurilor din sfera ofertei și consecințelor evenimentelor din Ucraina, au afectat evoluția euro.

Moneda unică s-a depreciat până la 0,9673 dolari și se tranzacționa vineri între 0,9709 și 0,9806 dolari, când piețele americane s-au închis la 0,9721 dolari iar cursul monedei americane a fost stabilit la sfârșitul săptămânii la 5,0743 lei.

Media francului a scăzut vineri la 5,0587 lei, după creșterea de miercuri la 5,1107 lei.

Modificarea controversatului program fiscal al guvernului britanic, a redresat evoluția lirei sterline, care a atins zilele trecute minime istorice față de dolar și euro. În piața locală, cursul monedei britanice a crescut de la 5,6185 la 5,7138 lei.

Metalul galben și-a accentuat scăderea în partea a doua a zilei de vineri până la 1.641 dolari/uncie, după anunțarea datelor privind inflația din SUA. În piața locală, prețul gramului de aur a coborât la 269,8310 lei.

Analiza cuprinde perioada 10 – 14 octombrie

Comentarii

comentarii