Referendum oarecum liniștit în Caraș Severin, dar și cu un dosar penal

Pe parcursul referendumului, în judeţul Caraş-Severin, prin apelul unic de

urgenţă 112 au fost înregistrate un număr de 25 sesizări, toate fiind soluţionate

cu operativitate de lucrătorii MAI. Cele mai multe dintre acestea, în număr de

17, au fost soluţionate prin aducerea la cunoştinţă a prevederilor legale sau au

reprezentat sesizări ce nu s-au confirmat.

 

Microfiltrele de poliţie rutieră de pe raza judeţului au verificat 38 de

autovehicule care efectuau transport de persoane.

 

Dintre sesizările făcute şapte fac referire la incidente respectiv:

 

 

La Bocşa o femeie a sesizat faptul că a depus cererea de schimbare

a cărţii de identitate în urmă cu aproximativ trei luni, însă actul nu

i-a fost eliberat. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că actul

a fost întocmit însă apelanta nu s-a prezentat să îl ridice. Femeii i

s-a comunicat că îşi poate ridica documentul de la SPCLEP Bocşa

pentru a vota;

 

La secţia de votare din Clocotici o persoană anonimă a sesizat faptul

că la aproximativ 300 m de secţia de votare se face propagandă

electorală. Verificările efectuate de echipa de cercetare au stabilit

că cele sesizate nu se confirmă nefiind găsită vreo persoană la locul

indicat;

 

O femeie din Oţelu Roşu a sesizat faptul că nu a fost lăsată să voteze

fiindcă are interdicţie dată în baza unei sentinţe penale. A fost

făcută cerere de întâmpinare la preşedintele secţiei de votare care a

sesizat Biroul Electoral Judeţean pentru a dispune;

 

Un bărbat din Bocşa a sesizat continuarea campaniei electorale,

pe strada Republicii fiind un banner cu caracter electoral.

Bărbatului i-au fost aduse la cunoştinţă prevederile Hotărârii

CARAŞ-SEVERIN

8H/2012 BEC, respectiv că primarii au obligaţia de a aduce la

îndeplinire dispoziţiile birourilor electorale privind îndepărtarea

materialelor de propagandă electorală în cel mult 48 de ore de la

data comunicării acestora;

 

Un bărbat din Caransebeş a sesizat că nu a putut vota întrucât actul

de identitate îi este este expirat, iar când s-a prezentat la SPCLEP

i s-a comunicat că nu se mai eliberează acte de identitate. Acestuia

i s-a adus la cunoştinţă faptul că poate vota în baza unui act de

identitate valid;

 

Un bărbat a sesizat faptul că o persoană transportă cu un autoturism

persoane în vârstă la secţia de votare din Balta Sărată. Cele sesizate

nu s-au confirmat, iar apelantul, aflat în stare de ebrietate, a fost

sancţionat contravenţional cu suma de 500 lei pentru apelare

nejustificată;

 

La Secţia de votare nr.51 din Reşiţa, personalul de pază a fost

sesizat cu privire la faptul că preşedintele secţiei de votare a

descoperit mai multe buletin de vot asupra unui membru al biroului

secţiei. Echipa de cercetare deplasată la secţie a constatat că mai

multe buletine de vot neştampilate au fost găsite pe masă, sub

documentele personale ale acestui membru din cadrul secţiei de

votare. Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit un

dosar penal pentru infracţiunea de furt de documente electorale.

 

Cinci persoane arestate preventiv aflate în Centrul de Reţinere şi Arestare

Preventivă şi-au exercitat dreptul de vot în cursul dimineţii, prin intermediul

urnei speciale.

 

Alte evenimente de tulburare a liniştii şi siguranţei publice sau a cursului

procesului de votare nu s-au înregistrat.

Informațiile ne-au fost oferite de purtătorul de cuvânt al IJP Caraș Severin, agentul principal, Ancuța Cărbunaru.

Comentarii

comentarii