Reorganizarea administrativ-teritorială este din nou pusă pe tapet VIDEO

O nouă discuție despre reorganizarea teritorială este avansată de către guvernanți. Ca de fiecare dată în ultimii 14 ani se vorbește despre comasarea județelor și reducerea numărului de comune rămase cu puțini locuitori de ani buni, subiecte deosebit de sensibile.

Reorganizarea administrativ-teritorială este din nou pusă pe tapet. Toți liderii politici sunt de acord cu necesitatea acestei măsuri, însă părerile sunt împărțite în ceea ce privește modul în care trebuie procedat, având în vedere că unele localități vor fi alipite altora, iar județele vor fi comasate în regiuni. Noua organizare ar aduce și câteva economii la stat prin dispariția mai multor instituții publice locale și chiar județene.

Reșița se numără printre puținele localități din România care se pot auto susține.
România ar putea fi împărțită în regiuni. Astfel, județele vor fi comasate, iar localitățile sub 3.000 de locuitori vor fi alipite municipiilor din apropiere.

Citeste si

Peste 70 de pompieri și silvicultori, sprijiniți de elicoptere Black Hawk se luptă cu incendiile de vegetație din Clisură și din Reșița VIDEO

Situația este deosebit de dificilă și în municipiul Reșița. Incendiul de vegetație izbucnit în 31 …