Reprezentanții Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM in Caras Severin VIDEO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a găzduit întâlnirea dintre reprezentanții Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici și Mijloci și beneficiarii garantării finanțării unor proiecte. Întâlnirea s-a axat pe prezentarea soluțiilor și produselor oferite de instituție.

Reprezentanții Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici și Mijloci au porganizat astăzi o conferință de presă pentru a preznta atât proiectele mai vechi cât și noile produse de garantare pentru cei care doresc să investească. Fondul garantează finanțări pentru strat-upri, modernizare și achiziție de utilaje, pentru accesarea de fonduri europene.

Atât repezentanții unităților Administrativ Teritoriale cât și a unor asociații spun că obținerea finanțării pentru unele proiecte ar fi fost mult mai dificilă dacă nu chiar imposibilă fără activitatea fondului de garantare.

La finalul întâlnirii reprezentanții Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici și Mijloci, au oferit trofee de excelență asociaților, comunelor și agenților comerciali care au derulat proiecte a căror finanțare e garantată de către fond.

Comentarii

comentarii