„Reșița 250”: Începând cu 4 noiembrie se va continua proiectul online cu o nouă serie de întrebări

În data de 3 iulie a.c. se împlineau 249 de ani de industrie reșițeană (1771 – 2020). În preambulul aniversării, anul viitor, a 250 de ani de la sfințirea, prin preotul Michael Grosdich din Carașova, și apoi aprinderea primelor două cuptoare înalte ale Reșiței, „Josephus” și „Franziskus”, Centrul Universitar UBB din Reșița, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au lansat invitația celor care iubesc istoria Reșiței de a participa la un concurs online.

În perioada 22 mai – 1 iulie, în fiecare vineri și miercuri, a apărut în spațiul online câte un set de 5 întrebări cu mai multe variante de răspuns, la care au fost invitați să răspundă iubitorii municipiului nostru, ai istoriei acestuia. Întrebările au fost formulate de prof. univ. dr. Gheorghe Popovici, un împătimit al locurilor noastre. Pentru fiecare răspuns pozitiv trimis, s-a calculat câte un punct. Această primă etapă a continuat cu un set de 60 de întrebări, de data aceasta în colaborare și cu Muzeul Cineastului Amator, prin custodele acestuia, Andrei Bălbărău, cu sprijinul prof. univ. dr. Gheorghe Popovici. Timp de 6 săptămâni (2 septembrie – 9 octombrie 2020) s-au pus la dispoziție online câte 5 fotografii din Reșița și împrejurimi, cu cinci posibile răspunsuri de identificare. Astfel, prin intermediul celor 30 de fotografii emblematice și o scurtă istorie a lor, s-a promovat imaginea municipiului și a împrejurimilor sale.

Urmează ca în perioada 4 noiembrie – 11 decembrie 2020 să se continue cu un set de întrebări privind strict literatura și arta plastică a Reșiței, printr-o colaborare cu dr. Ada Cruceanu-Chisăliță, cu un total de 12 seturi – 60 de întrebări, iar în perioada 1 februarie – 18 martie 2021 vom continua cu un ultim set, de 70 de întrebări privind istoria și mediul înconjurător al Reșiței, exact cum a fost realizat acest prim set, cu sprijinul prof. univ. dr. Gheorghe Popovici.

Întrebările vor fi încărcate, ca și în etapele I și II ale concursului, pe platforma online a Universității precum și pe paginile de Facebook ale Bibliotecii Județene și ale Forumului German din Reșița. Vă invităm și vă așteptăm să participați!

Erwin Josef Țigla

Comentarii

comentarii