Reșița, Capela „Sf. Ier. Nicolae” a Colegiului Național „Traian Lalescu”, 06 Decembrie 2024 VIDEO

Cu ocazia hramului capelei din cadrul instituției de învățământ reșițene, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți format din: părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al eparhiei, părintele Nicolae Chiosa, inspector pentru disciplina Religie în cadrul ISJ Caraș-Severin și părintele profesor Emil Varga.

Au luat parte un număr mare de elevi de toate vârstele, dintre care aproximativ 60 de copii din clasele primare s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de tineri de la ATOR Banatul de Munte, care au interpretat, alături de elevii prezenți, colinde tradiționale românești.

Felicităm pe părintele inspector Nicolae Chiosa, ctitorul acestei capele și gazda acestui eveniment, pentru misiunea neobosită cu elevii Colegiului Național „Traian Lalescu”, precum și toți dascălii și elevii prezenți la acest eveniment duhovnicesc de seamă din viața prestigioasei unități de învățământ reșițene.

 

HRAMUL CAPELEI 2024

   La fel ca în fiecare an, zeci de elevi cu sufletele pline de împlinire și recunoștință, s-au adunat astăzi, 06.12.2024, în una dintre cele mai frumoase capele școlare din România, capela de suflet a sute de elevi de la Colegiul Național Traian Lalescu Reșița, pentru a se ruga, dar mai ales, pentru a-l cinsti pe ocrotitorul capelei Sfântul Ierarh Nicolae, hramul capelei, dar și pe profesorul iubit de toți elevii, preotul Nicolae Chiosa.

Sfânta Liturghie i-a adus împreună pe tinerii credincioși începând cu ora 8.00, aceștia având ocazia să ia parte la o Slujbă cu totul specială, ținută de trei preoți preaiubiți de toată lumea: Nicolae Chiosa, Mihai Ciucur și Emil Varga. Iubirea față de Dumnezeu și recunoștința pentru profesorul și părintele ce ne sprijină, ne ajută și ne este mereu alături, s-a reflectat în ochii copiilor, dar și în numărul mare de elevi prezenți. Prin rugăciune ne-am apropiat și i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru toate lucrurile frumoase realizate împreună în ultimul an.

Sfânta Liturghie s-a încheiat cu emoționantele cuvinte rostite de profesorul nostru drag, dar și de părintele inspector Ciucur Mihai, cărora le suntem recunoscători pentru tot ceea ce fac pentru noi, elevii.

Alesia Caimac, președintele Consiliului Școlar al elevilor din CNTLR

Comentarii

comentarii