Resita pe locul doi in topul orașelor din care fug românii. Topul întocmit de Guvern

Aste este România, asta este Reşita condusă timp de aproape 30 de ani de toţi cei de pe aici şi de pe la Bucureşti. Aici ne-au adus cei pe care noi i-am ales şi i-am trimis la Bucureşti să ne reprezinte, să ajute şi să salveze Reşita. Toţi parlamentarii de Caras Severin de după 1989 sunt putrezi de bogaţi, toţi au, sau au avut afaceri pe numele altora, toţi şi-au rezolvat problemele şi au împărţit ţara şi judeţul după bunul lor plac. Din neica nimeni, s-au transformat in baroni locali si jupâni. Ne-au mințit și ne mint în continuare. Inainte de alegeri, se întâlneau cu cetățenii, acum – când se vad cu sacii în căruță, au devenit aroganți, distanti si nesimțiți. Cu cât este funcția mai mare, cu atât este gradul de mesimțire mai sus. Ne-au cerut votul acum 4 ani; peste 4 luni, în 4 decembrie, vin din nou în fața noastră să ne ceară voturile din nou. V-ați gândit câţi parlamentari ,,de profesie” avem în Caras Severin, câţi dintre ei au ajuns la Bucureşti doar din împărţirea ciolanului politic şi a jocurilor de culise la nivel local? Țin cu dinții de scaune, își acordă privilegii nesimțite, cheltuiesc sume imense de bani si toate acestea degeaba. Nu au facut nimic, nu se vede nimic în teritoriu. În schimb, nu aplică vrerea poporului exprimată prin referendum: reducerea numărului de parlamentari. Unde s-a mai pomenit așa ceva, ca poporul să își exprime legal opțiunea iar parlamentarii să ignore acest lucru?!

Unde sunt oamenii Resitei? Unde sunt rezultatele promisiunilor electorale din fiecare campanie electorală? Ce s-a ales din Reşita şi cu ce ne-am ales noi, reşiţenii? Ne-am ales cu uzine inchise, falimentate, vandute pe nimic, date pe gratis de fapt si cu familii destrămate, soţii care şterg babele și moșii Europei la fund ca să poată întreţine bărbații ce nu ăși găsesc de lucru si familiile din Reşita sau din judeţ. Ne-am ales cu case şi suflete goale; ne pleacă copiii şi tinerii de acasă, rămânem un oraș de bătrâni. Este plină Europa şi lumea de români plecaţi la muncă. Nu există palier din nici un bloc din Reşita pe care să nu fie cel puţin un apartament ,,gol de suflete” cu uşi închise şi oameni plecaţi în străinătate. Nu există nici o familie în care să nu existe cel puţin un membru plecat dincolo la muncă. Ne-au plecat tinerii şi copiii după un trai mai bun, au plecat să scape de sărăcie şi corupţie, au plecat şi pleacă in continuare cu toţii. Un sfert dintre români sunt peste hotare.

Iată rezultatul politicii de după ,,aglomerația” din 1989: Reșița se stinge puțin câte puțin iar parlamentarii de Caraș Severin, nu fac nimic. Vă rog să faceți următorul exercițiu: enumerați nominal parlamentarii de Caraș Severin și apoi încercați să vă amintiți măcar de una dintre realizările lor pentru județul care i-a trimis la București. Nu veți reuși să vă aduceți aminte de ei. De ce ? Fiindcă nu au facut nimic pentru dumneavoastră, pentru județ și pentru țară. Mai sunt mici, chiar foarte mici excepții – și cam atât. Totuși – sunt 27 de ani de democrație originală în care România a fost distrusă sistematic şi bucată cu bucata. Ce nu s-a putut fura, s-a vândut străinilor. Suntem singura ţară din Europa si din UE care şi-a vândut jumătate din ţară, din pământul ţării. Cui îi pasă? Există o procedură juridică prin care, dacă un cetățean are un teren aproape de linia de frontieră, nu-l poate vinde până ce nu face public acest lucru deoarece, având în vedere locul în care este situat terenul (la frontieră), Statul Român are drept de preemțiune asupra acestuia. Se vine pământ în zona de frontieră în draci, credeți că vreo dată Statul a dorit să cumpere palma de pământ de la fruntarii? NICIODATĂ! Chiar credeţi că îi pasa cuiva pe mâinile cui ajunge terenul românesc? Și nu uitați că studiul omite ultimii patru ani. Deci – acum situația este și mai gravă. Deșteaptă-te române!

infocs.ro

,,Guvernul vrea să reclasifice localitățile din România, pe fondul depopulării unor orașe și sate, dar și din cauza faptului că multe orașe au caracteristici rurale. În acest scop, guvernul a realizat o statistică a localităților care a căror populație a scăzut drastic în intervalul 1990-2012.
media-147184766795800600
Anexa realizată de Guvern, intitulată „Municipiile, orașele și comunele în care s-au produs scăderi accentuate ale populației”, cuprinde un tabel cu comunele care au pierdut peste 30% din populație în intervalul menționat, o statistică a orașelor și a municipiilor care au pierdut peste 20% din populație, dar și lista municipiilor, orașelor și comunelor care au în structura lor sate cu mai puțin de 100 locuitori.

Orașul cel mai afectat de scăderea populației este Brașovul, pe fondul reducerii drastice a industriei după 1990. Pe poziția a doua este Reșița, municipiu urmat de Mediaș, Hunedoara și Petroșani”.
Preluare stiripesurse.ro
media-147184784890377300

Citeste tot articolul original aici: http://www.stiripesurse.ro/ora-ele-din-care-fug-romanii-topul-intocmit-de-guvern_1148060.html

Comentarii

comentarii