Reșițenii circulă cu transportul în comun în cele mai bune condiții? VIDEO

autobuz aglomeratPrimăria Municipiului Reşiţa a reluat acţiunea de verificare a sistemelor de aer condiţionat şi de ventilaţie din mijloacele de transport public local. În perioada 5 – 9 august 2013, conform graficului de verificări, personalul Compartimentului pentru Transport şi Siguranţa Circulaţiei a efectuat controale la autobuzele existente pe traseu.
În urma verificărilor, s-a constatat că în toate mijloacele de transport în comun funcţiona instalaţia de aer condiţionat şi de ventilaţie, trapele fiind deschise, în condiţiile şi în parametrii pentru care au fost proiectate.
Persistenţa temperaturilor ridicate de peste 38 de grade Celsius constituie factori perturbatori în desfăşurarea activităţii de transport în condiţii normale.
De asemenea, menţionăm faptul că distanţa între staţiile de transport public local pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor este mică iar uşile autobuzelor se deschid la un interval de 2-3 minute. Acest fapt determină ca funcţionarea instalaţiei de aer condiţionat şi de ventilaţie să nu fie asigurată, pe perioada caniculei, în parametrii normali.
Biroul de presă al Primăriei Reșița

Noi- fără cuvinte. Așteptăm comentariile celor care circulă cu transportul în comun.
Și totuși, călătorii spun cu totul și cu totul altceva. Ceva nu funcționează cum trebuie: ori mii de reșițeni spun prostii și aiureli sau nu simt ei răcoarea binefăcătoare din autobuz, ori cei de la firma de transport au aflat de controale și au acționat în consecință. Vă promitem că InfoCs va face o anchetă prin sondaj în zilele următoare și poate așa vom afla adevărul. De fapt, așa îl va afla si domnul primar. Direct de la oameni.
Iată un material realizat de InfoCs în urmă cu vreo două săptămâni în stațiile de transport în comun din Reșița. S-au schimbat așa de mult lucrurile între timp?

Comentarii

comentarii