Reșițenii nu sunt interesați să doneze sânge

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge a fost celebrată și la Reșița. Deși marcarea acestui eveniment ar fi trebuit să aducă cât mai mulți donatori la Centrul de Transfuzii Sanguine din Reșița, s-a constatat că situația nu este tocmai favorabilă și că numărul donatorilor a fost destul de redus față de cât se spera. La ora 11 au donat sânge un număr de 18 persoane din 21, 3 nefiind acceptați datorită stării de sănătate. Până la închiderea programului, au donat sânge 27 de persoane. Numărul persoanelor dornice să doneze sânge pentru o cauză nobilă este din ce în ce mai mic, cu fiecare an, existând un dezinteres față de nevoile celuilalt.

„Am făcut apel în media să vină cât mai mulți donatori. Până la ora asta s-au prezentat un număr destul de mic de donatori. Apelăm la populația județului de a veni să doneze sânge. Menționez că în ultima perioadă numărul donatorilor a scăzut foarte mult și în același timp numărul de cazuri de îmbolnăviri a crescut. E nevoie din zi în zi tot mai mult de sânge și componente sanguine. Apelăm în același timp și la aparținătorii bolnavilor internați să vină și să doneze”, a precizat medicul Rodica Neagu, ușor dezamăgită.
Medicul Rodica Neagu a spus că media de vârstă a celor deschiși spre a dona sânge este a persoanelor trecute de 40 de ani.

”Înainte venea mult mai mult tineret să doneze. Acum, se pare că interesul pentru donare a scăzut. Trebuie să ne intereseze și această latură umană pentru că trebuie să ne gândim că oricând putem ajunge și noi să avem nevoie de sânge”, a mai spus medicul Rodica Neagu. Vârsta recomandată pentru a dona sânge este între 18 și 60 de ani.

Comentarii

comentarii