Reșițenii se îngrămădesc la plătit taxele și impozitele locale VIDEO

Reşiţenii se grăbesc să îşi plătească dările către bugetul local sau să își rezolve alte probleme ce țin de Direcția de taxe și impozite încă din prima zi a reluării activității cu publicul.

Ghişeele primăriei municipiului de pe Bârzava au lucrat la foc continuu încă din prima zi. Locuitorii municipiului de pe Bârzava s-au grăbit să vină la ghişeele Direcţiei de Impozite şi Taxe – fie să își plătească taxele sau impozitele pentru mașini sau locuințe, fie să rezolve alte probleme: moșteniri, taxe de timbru, amenzi.

Unii dintre ei veniseră chiar de la ora 6 dimineața, iar orele de așteptare la ghișeu au început să creeze tensiune și nemulțumiri în rândul contribuabililor. Cei care îşi plătesc integral impozitul pe clădiri, terenuri şi maşini până la 31 martie la ghișeele primăriei beneficiază de o reducere de 5%, iar dacă le plătesc online de o reducere de 10%.

Direcţia de Impozite şi Taxe a municipalităţii reşiţene pune la dispoziţia contribuabililor toate metodele de plată disponibile în Romania: plata la ghişeu în numerar sau cu cardu, prin virament bancar şi ordin de plată, dar şi online.

Comentarii

comentarii