România – „Noul Eldorado al terenurilor agricole” și în pericol de iobăgire cu sprijinul Guvernului

teren de vanzareDe altfel, după epuizarea terenurilor agricole din alte ţări europene, marile companii au pus ochii pe România (a cincea ţară din UE ca suprafaţă agricolă), fiind calificată într-un articol din publicaţia franceză „Le Figaro” (pe 28 aprilie 2013) ca „Noul Eldorado al terenurilor agricole”.
„În ciuda legii care interzice investitorilor străini să cumpere terenuri agricole în România, 6% din suprafeţele arabile ale ţării sunt exploatate de multinaţionale ca Rabobank, Generali sau ASI Europe Gmbh. „Pentru a ocoli legea, aceşti investitori internaţionali creează o firmă, sub privirile binevoitoare ale funcţionarilor, fapt ce le oferă dreptul de a cumpăra sau închiria terenuri agricole pentru a le exploata ulterior“, subliniază Stéphanie Roth, coordonatoarea Eco Ruralis, citată de „Le Figaro”. „Terenurile cultivabile reprezintă noul aur pentru investitorii internaţionali“, continuă Attila Szocs, inginer agronom responsabil cu Politica Agricolă Comună (PAC) în cadrul Eco Ruralis România. „Circa 60% din terenurile arabile cultivate sunt compuse din cernoziom, pământul negru, bun unde este uşor să îţi dublezi randamentul“, adaugă el. În plus, din punct de vedere financiar, este vorba despre o investiţie foarte rentabilă atât pentru cumpărat, cât şi pentru închiriat, iar mâna de lucru este ieftină. „Salariul minim este la nivelul a 160 de euro pe lună şi poate ajunge la 200 de euro cu orele suplimentare“, explică Attila Szocs. De asemenea, aceste terenuri aduc 130 de euro ajutoare directe europene pe hectar. Plăţile PAC au contribuit la avântul acestui fenomen care favorizează specula cu terenuri. „Sistemul subvenţiilor PAC favorizează explicit marile exploataţii, marginalizează micile ferme şi blochează instalarea potenţialilor agricultori“, acuză Dan Cismaş. „Jumătate din subvenţiile destinate României merg la 1% dintre agricultorii ţării care dispun de exploataţii de 500 de hectare şi mai mult“, continuă el.

Guvernul României vrea să lase 600.000 de fermieri români fără subvenţii

Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, doreşte să pună capăt acestei situaţii în noua Politică Agricolă Comună din intervalul 2014-2020, prin plafonarea progresivă a ajutoarelor, încheie „Le Figaro“. Cel care se opune acestei plafonări progresive a ajutoarelor pentru marile proprietăţi este, însă, ministrul Agriculturii din România, Daniel Constantin. „Din 2014, subvenţiile încasate de o fermă ar putea fi plafonate la 300.000 de euro, indiferent de suprafaţa acestora. România nu a fost de acord cu măsura respectivă şi a cerut ca plafonul maxim să se dubleze la 600.000 de euro”, a declarat Daniel Constantin, pe 23 aprilie 2013, în cadrul Conferinţei „Mediafax Talks about Agriculture”. Inutil a spune ale căror interese le reprezintă Daniel Constantin, ministrul Agriculturii într-o ţară în care 4 milioane de cetăţeni depind de… agricultură.

Intenţiile distructive ale lui Daniel Constantin nu se opresc însă la avantajarea marilor proprietari de terenuri, ci vizează şi atacul direct la adresa a sute de mii de ţărani români pe care doreşte să-i lase fără subvenţii de anul viitor. Astfel, Guvernul preconizează să crească, din 2014, plafonul de eligibilitate de la 1 hectar la 1,5 hectare pentru subvenţii la hectar. Agricultorii care au exploataţii de un hectar sau împărţite pe mai multe loturi mici vor pierde subvenţia. Guvernul va creşte plafonul de eligibilitate la 1,5 hectare, respectiv 0,5 hectare pe lot, dacă sunt separate. Conform lui Achim Irimescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, în urma acestei măsuri aproximativ 200.000 de fermieri vor pierde subvenţia din cauza măsurii cu hectarul, respectiv 400.000 vor ieşi din sistemul de plăţi în urma creşterii lotului minim (de la 0,3 hectare, la 0,5 hectare).

Irimescu susţine că această măsură îi va obliga pe micii fermieri să se asocieze, pentru a putea primi subvenţiile. În realitate, în lipsa unor măsuri legislative care să stimuleze în mod real asociativitatea, în special legate de valorificarea produselor agricole (de la infrastructură până la facilitarea comercializării produselor agricole ale micilor fermieri, atât la nivel naţional, cât şi pentru export – reţele de achiziţie, spaţii comerciale dedicate în oraşe, depozite, încurajarea micro-întreprinderilor de prelucrare a produselor agricole etc.), un astfel de argument este de o ipocrizie maximă. Singurul efect care se va produce va fi o presiune suplimentară pe aproximativ 600.000 de mici fermieri români să-şi cedeze (vândă) terenurile. Şi să le cedeze la preţuri derizorii.

Riscurile „productivităţii comasărilor”

Asta în condiţiile în care „productivitatea” pe care ar genera-o comasarea terenurilor ascunde pericole majore. În fapt, loturile mici sunt mult mai productive pentru producţiile de legume, comasarea avantajând doar culturile de cereale. Şi pentru cereale, marile comasări vin cu problemele asociate agriculturii intensive şi monculturilor (utilizarea seminţelor modificate genetic şi/sau a pesticidelor şi insecticidelor; epuizarea în termen scurt – câteva decenii – a terenurilor, înmulţirea anumitor tipuri de dăunători etc.). În plus, comasările riscă să lase fără resurse sute de mii (milioane în cazul României) de agricultori – agricultura industrializată necesitând resurse umane extrem de puţine (câţiva angajaţi pentru zeci şi sute de hectare). România (şi, la ora actuală, nici UE) nu are capacitatea de a direcţiona acest număr uriaş de populaţie către alte domenii (industrie, servicii etc.). Taxele şi impozitele obţinute din aşa-zisa „creştere a productivităţii” (oricum externalizate într-o mare măsură – în cazul în care terenurile sunt acaparate de firme internaţionale) n-ar avea cum să acopere costurile sociale ale efectelor comasării. Fără a mai adăuga costurile de sănătate generate de agricultura bazată pe OMG-uri şi/sau chimizare.

În 2014, pentru România expiră termenul de 7 ani de la aderarea la UE, în care terenurile agricole au fost (oarecum) protejate de vânzarea la liber cetăţenilor şi firmelor străine (prin diferite scheme avocăţeşti, o parte a terenurile agricole româneşti au fost achiziţionate deja). Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia au solicitat (şi au obţinut) prelungirea termenului când a expirat în cazul lor. Guvernanţii României nu au iniţiat (şi nu dau semne că au o asemenea intenţie) să solicite prelungirea termenului. Măsurile pe care Guvernul României preconizează să le aplice începând de anul viitor (prezentate mai sus) indică foarte clar motivul: favorizarea marilor companii pentru preluarea facilă a terenurilor cetăţenilor români.

***

Land-grabbing, pe scurt:

Achiziţionarea de către mari companii (nu neapărat agricole) a unor suprafeţe imense de teren;
Deposedarea de teren şi lăsarea fără resurse a sute de mii şi milioane de mici fermieri („productivitatea” marilor exploatări agricole se bazează pe un număr infim de angajaţi, „supliniţi” de tehnologie, organisme modificate genetic şi chimizare);
Externalizarea profitului (în cele mai multe cazuri, marile companii internaţionale nu plătesc impozitul în România);
Costuri sociale uriaşe, legate de protecţia ţăranilor lăsaţi fără resurse;
Insecuritate alimentară (dublată de costuri uriaşe de sănătate), generată de agricultura industrială;
Epuizarea terenurilor agricole într-un termen scurt (câteva decenii), ceea ce duce la o dependenţă totală faţă de organisme modificate genetic şi/sau chimizare (ori, pur şi simplu, deşertificare).

Ce face (nu face) Guvernul României (selectiv):

Intenţionează să lase fără subvenţii, începând cu 2014, 600.000 de agriculturi români;
Se opune măsurilor pe care Comisia Europeană vrea să le impună, de plafonare progresivă a subvenţiilor pentru marile proprietăţi (solicitând un „maxim” de 600.000 de euro, faţă de 300.000 de euro – dorinţa CE);
Se opune (din nou împotriva majorităţii statelor europene şi CE) interzicerii unor categorii de pesticide care duc la dispariţia populaţiilor de albine (esenţiale pentru agricultură – detalii aici);
Nu iniţiază vreun demers de prelungire a termenului (2014) de la care terenurile agricole din România vor fi achiziţionate de străini fără vreo restricţie;
BONUS: Într-un final, ne prezintă ca „unică soluţie” de redresare economică vânzarea pe doi bani a resurselor minerale (aur, gaze de şist etc.).
preluare vox.publica

Comentarii

comentarii

Un comentariu la „România – „Noul Eldorado al terenurilor agricole” și în pericol de iobăgire cu sprijinul Guvernului

  • 2 iunie 2013 la 9:51
    Permalink

    La Vinga in jud. Arad se traia foarte bine cu cultivarea sfeclei de zahar. Dupa inchiderea fabricilor de zahar situatia s-a schimbat radical. Acesta a fost inceputul sfarsitului. Era 1999.

Comentariile sunt închise.