S-a aprins coşul de fum la blocul din Jupa VIDEO

Acoperişul unui bloc de locuințe din cartierul caransebeșan Jupa, putea fi mistuit de flăcări, din cauza unui coş de fum, care a luat foc aseară. Din fericire, pompierii militari de la Detașamentul Caransebeș,  au ajuns în timp util la faţa locului şi au reuşi să lichideze incendiul fără a exizista pagube materiale însemnate. Cauza probabilă de incendiu a fost o scânteie care a aprins funinginea depusă în coşul de evacuarea a fumului. Acest fenomen este mai frecvent pe timp de vânt puternic când rafalele de vânt ,,întorc” fumul în coșul de evacuare.

Măsuri de prevenire a incendiilor în perioada sezonului rece       

Odată cu începerea anotimpului rece, datorită mijloacelor diferite de încălzire, creşte şi riscul producerii unor incendii care adesea vor produce importante pierderi materiale sau chiar de vieţi omeneşti. De aceea este imperios necesar a se respecta o serie de măsuri de reducere şi înlăturare a riscurilor de producere a unui incendiu.      

 Premergător sezonului rece şi pe timpul acestuia, pentru asigurarea prevenirii şi stingerii incendiilor este necesară :

-verificarea instalaţiilor de încălzire, repararea şi curăţarea sobelor şi coşurilor pentru evacuarea fumului; -coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate, şi reparate de persoane specializate si autorizate. Aprinderea funinginii în interiorul coşurilor necurăţate, poate produce o temperatură de peste 800-1000 C. Și nu uitați – cel mai rapid remediu în cazul în care se aprinde coșul, este ..OȚETUL sau ZEAMA DE LA MURATURI SAU VARZĂ.

Coşurile de evacuare a fumului se aprind datorită necurăţării lor la timp de funingine şi de zgura depuse pe ele. Cine poate și este în putere, până la sosirea pompierilor, pentru stingere, aruncaţi mai întai oţet sau zeamă de murături, sau chiar apă peste focul din sobă şi închideţi uşa. Apoi, de pe acoperiş, se va arunca pe coş 1l oţet sau 4-5 l zeamă de murături sau chiar și apă, după care, se va înfunda cu o cârpă udă. Iarna se poate folosi zăpada. Când nu se poate ajunge la coş, incendiul se va stinge din pod.

Comentarii

comentarii