S-a dat startul celei de-a XII-a ediții a concursului național de lectură „Bătălia cărților” VIDEO

Tinerii sunt invitați și în acest an să descopere cele 10 cărți sugerate de organizatori.  Iubitorii lecturii au timp până în luna octombrie să parcurgă titlurile propuse și să îi convingă și pe alți să citească.

Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița a găzduit lansarea Concursului de lectură „Bătălia Cărților” 2022. Concursul se desfășoară pe două secțiuni: 11-13 ani și 14-18 ani. Scopul competiției este de promovare a literaturii contemporane pentru copii şi adolescenţi și a preferinţei pentru lectură în afara bibliografiei şcolare, unul dintre obiectivele urmărite fiind însuşirea de către participanţi a competenţelor de lectură: înţelegerea textelor literare, capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii în scris  şi oral, în cadrul unei dezbateri.

Câștigătorii din anii trecuți – Anisia și Mario – au încercat să îi convingă pe colegii lor să citească cele 10 cărți propuse de organizatori.
Manifestarea a fost organizată de Biblioteca Județeană ”Paul Iorgovici” Caraș-Severin, după o inițiativă a Bibliotecii Județene ”Octavian Goga” Cluj și sub egida Asociației naționale a bibliotecarilor și bibliotecilor publice din România.

Citeste si

Anunț important – Închidere temporară Podul de Piatră din Herculane

Stimați cetățeni, Vă informăm că Podul de Piatră din Centrul Istoric al orașului va fi …