S-a deschis sezonul turistic cu rafting pe Nera – Festivalul Cheile Nerei Mountainbike & Trail Run Race VIDEO

Câteva zeci de oameni, asta însemnând bărbați și femei de toate vârstele, au preferat adrenalină și mișcarea la maxim în aer liber și apă. Aceștia au ales să facă rafting pe Nera.
Râul Nera izvorăşte în Munţii Semenic, Străbate Munții Aninei și o ramură a Munților Locvei după care se varsă în Dunăre prin celebra Deltă a Nerei.

Înainte de aceasta, Nera străbate poate cea mai frumoasă vale din ţară prin Parcul Național Semenic – Cheile Nerei pe o lungime de circa 50 km. Din acest traseu, 23 de km le formează Cheile Nerei, cele mai lungi chei din România.

Pe Nera se practică rafting pe două trasee care asigură o aventură de neuitat; de la Podul Bei spre Sasca – cel mai lung și unul mai scurt până la podul de la Sasca Montană.

Cunoscătorii spun că Nera și Cheile Nerei sunt unice, este regele râurilor de rafting din țară pentru peisajele de pe maluri. Atât peisajul cât și traseul foarte tehnic îl face un obiectiv pentru împătimiții de rafting care nu pot să nu-l străbată.

Albia râului este foarte îngustă şi plină de curbe, de bolovani şi stânci uriaşe în unele locuri, în rest, apa este destul de lină și se poate vâsli ușor ca să te bucuri de peisaj.

Traseele de rafting sunt parcurse treptat, luând obstacolele unul după altul, participanții oprindu-se de multe ori pentru odihnă și pentru a vizita și alte obiective unice: Lacul Dracului – cel mai mare lac carstic din România, Cascadele Beușniței, lacul Ochiul Bei, Tunelurile săpate de sătenii din Sasca în piatră cu târnăcoapele și dalta pentru a scurta drumul spre morile Potocului cu aproape 20 de km atunci când veneau cu sacii cu grâne la măcinat, linia ferata ce se întinde pe doi km, atelierul de fabricat căsuțe din cobb al Ilenei Mavrodin sau cascada Șușara ori Peetera lui Adam Neamțu – ultimul haiduc din Banatul Montan.

Activităţile sunt coordonate de ghizi experimentaţi, cu echipament special și în condiţii de protecţie şi siguranţă. Pot participa persoane de orice vârstă, mai exact de la 16 ani în sus- indiferent de condiţia fizică şi experienţa în domeniu, dar nu înainte de a li se face un instructaj riguros de aproape o jumătate de oră.

În această perioadă, se face rafting pe Nera cu instructorii de la Pensiunea Cheile Nerei care asigură și cazarea la un preț modic. O coborâre costă în jur de 200 de lei iar curajoșii au la dispoziţie de la echipamentele și costumele speciale și până la cd-ul cu filmul și coborârea pe apă.

Așa cum o fac de ani buni, cei de la Cabana Cheile Nerei organizează în luna iunie Festivalul Cheile Nerei Mountainbike & Trail Run Race. ,,Manifestarea se află la cea de-a 7a ediție. Ideea acestei competiții a apărut pornind de la dorința de a promova turismul în această zonă cu adevărat deosebită precum şi pentru o cauză nobilă şi anume dotarea cu aparatura medicală a unui spital pentru copii.

 

Ca şi până acum, pe lângă concursul sportiv, organizatorii au pregătit şi un concert în aer liber pentru participanți. Întregul profit rezultat în urma acestui eveniment va merge către acțiunea Ei Merită Ajutor (E.M.A). Proiectul E.M.A își propune sprijinul spitalului pentru modernizarea secției de Terapie Intensivă şi UPU din cadrul spitalului de pediatrie Louis Turcanu din Timișoara. Spitalul Louis Turcanu este cel mai important spital de copii din vestul ţării, deservind 4 județe (Timiș, Caraş-Severin, Hunedoara şi Arad)” spune Emanuel Laieș, proprietarul Pensiunii Cheile Nerei și principalul organizator.

 

,,Manifestarea care se întinde pe patru zile, cuprinde  un concurs mountain bike şi alergare montană, activităţi pentru copii, posibilităţi de campare şi cazare, concursuri de gătit la ceaun, concert în aer liber, drumeții și rafting. Organizatorii și sponsorii au masa și cazarea gratuite iar pensiunile din zonă asigură cazare completă cu tot cu masă sau la cerere. O noapte de cazare costă în jur de 250 de lei camera de două persoane cu mic dejun inclus” a mai adăugat Ema Laieș..

Comentarii

comentarii