Se pare că unora le place la ,,răcoare” și pe timp de iarnă. Și vorbim aici de un tânăr din Zăgujeni căruia i-a plăcut așa de mult în arestul poliției încât eliberat joi dimineață, tânărul a făcut tot posibilul ca după aproximativ 24 de ore, să se întoarcă ,,la mititica”.
Și nu vorbim aici de oricine. Este vorba de vedeta de la Lugoj. Cunoscut în comunitate după episodul în care a apărut mascat de Halloween când a furat un laptop dintr-un magazin din Lugoj și a ajuns ulterior în arest, vineri, tânărul revine în atenția polițiștilor după o nouă ispravă haiducească care a mobilizat echipaje de poliție din două județe: Caraș Severin și Timiș.
Vineri seară, bărbatul a furat o mașină din Lugoj și a fugit spre Caransebeș, unde a fost în cele din urmă interceptat de polițiști și jandarmi în cartierul Pipirig. Cu polițiștii din Timiș pe urme, tânărul a fost așteptat cu brațele deschise de oamenii legii din Caransebeș.
Luat, spălat, frezat proaspăt și testat cu aparatul DrugTest, acesta a ieșit pozitiv pentru canabis. În plus, de parcă nu ar fi fost de ajuns, aparatul etilotest a indicat și el o valoare de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, semn că bărbatul era băut. Adică a tras la măsea băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Probabil ca să își facă curaj pentru aventura care l-a adus înapoi la arest. În plus, Zoro de Caransebeș nu avea nici permis de conducere auto.
Acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgențe Caransebeș unde i s-au recoltat probe biologice. Tânărul a fost condus în arestul Poliției. De menționat că acesta a părăsit arestul cu o zi înainte unde fusese ,,găzduit” pentru fapta de la Lugoj. Vă reamintim că de Hallowen, tânărul mascat într-un costum tematic, a intrat într-un magazin de unde a furat un laptop.



Info CS