S-a luat si ăsta dupa franc si tot creste – Euro a trecut de 4,53 lei

Îngrijorările generate de posibila ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) au provocat ieşiri ale investitorilor de pe activele considerate mai riscante, cum este şi leul.
Cursul euro a crescut de la 4,5218 la 4,5325 lei, într-o şedinţă care s-a deschis pe creştere faţă de închiderea de marţi, la 4,5240 – 4,5270 lei. Vânzarea de lei a împins euro până la un maxim de 4,5370, iar tranzacţiile de la ora 14:00 se realizau la 4,5330 – 4,5360 lei.

Este posibil ca BNR să nu intervină în zilele următoare, chiar dacă presiunea pe leu va continua, având în vedere perioada scurtă de timp. O astfel de măsură ar putea apare în cazul în care euro ar depăşi pragul de 4,55 lei.
Cursul dolarului american şi-a încetinit creşterea, el urcând de la 4,0330 la 4,0379 lei, în timp ce cotaţiile din piaţa valutară fluctuau între 4,029 şi 4,045 lei.

Media monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,079 şi 1,085 franci/euro, după ce a scăzut marţi la 1,0789 franci, minim care nu a mai fost atins din decembrie, a crescut de la 4,1731 la 4,1838 lei, nivel maxim al acestui an.

Monedele din regiune se depreciau la rândul lor faţă de euro, cea poloneză la 4,407 – 4,436 zloţi iar cea maghiară la 313,5 – 314,4 forinţi.
Perechea euro/dolar cobora la 1,1190 – 1,1235 dolari, ca efect al creşterii aversiunii faţă de risc. Investitorii aşteptau declaraţiile oficiale după încheierea întâlnirii de două zile a Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane.

Majoritatea analiştilor nu aşteptau din partea FOMC o decizie de majorare a dobânzii, a doua după cea decembrie trecut, când aceasta a urcat, după opt ani, la 0,25 – 0,50%.

În piaţa specializată de la Londra, uncia de aur era cotată la 1.281 dolari, după o creştere la 1.290 dolari.

Pentru infocs.ro analistul economic Radu Georgescu. Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Comments

comments

Powered by Facebook Comments