Salvamont trage un semnal de alarmă – Suntem înaintea unei minivacanţe și

Dragi prieteni, suntem înaintea unei minivacanţe, în care, mulţi dintre dumneavoastră veţi merge pe munte. Vremea este frumoasă, au început drumeţiile, căţăratul, turele cu bicicleta, zborul şi toate celelalte activităţi care ne sunt dragi vara pe munte, dar, recomandăm atenţie şi responsabilitate tuturor, întrucât, chiar în condiţiile încheierii sezonului de schi, în ultima săptămână ne-am confruntat cu peste 50 de intervenţii pe munte. Pentru cei care vor merge pe munte, întrucât mai există mari acumulări de zăpadă pe văi, în căldări şi pe unii versanţi, recomandăm mare atenţie în alegerea traseelor întrucât atâta timp cât este zăpadă pe munte nu suntem feriţi de avalanşe. Avalanşele care se produc în această perioadă, „avalanşele de primăvară”, nu mai pot fi estimate de meteorologi sau salvamontişti, ele fiind declanşate în urma instabilităţii stratului de zăpadă datorita temperaturilor ridicate şi stratului de alunecare format de către apa rezultată din topirea zăpezii.

Solicitaţi informaţii structurilor Salvamont, structuri care, în această perioadă vor fi prezente pe munte, cu efective sporite, cca 400 de salvatori montani în peste 70 de baze şi posturi Salvamont şi în zonele de practicare intensivă a sporturilor montane, astfel încât să se reuşească intervenţia cu operativitate în situaţia producerii de accidente.

Echipele salvamont, singurele structuri care deţin competenţa legală , personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont ( 0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile.

Comentarii

comentarii