Salvati Copiii, filiala Caras Severin la ceas de bilant

După 22 de ani de activitate, organizația Salvați Copiii România, filiala Caraș-Severin, și-a făcut bilanțul activităților și proiectelor inițiate și menținute în județ în anul 2016. Împreună cu voluntarii, donatorii, susținătorii și oamenii de bine care sunt alături de filială, în anul 2016 Salvați Copiii a făcut eforturi importante pentru a asigura servicii și educație de calitate pentru copiii aflați în situații vulnerabile.

După cum ne-a mărturisit președinta filialei Caraș-Severin a Salvați Copiii, Măriuța Simionescu, anul trecut au fost continuate activitățile în cadrul proiectul ”Și noi avem drepturi”, prin care s-a diseminat tot ceea ce înseamnă Convenția ONU privind Drepturile Copilului. De asemenea, a fost continuat proiectul care de 10 ani se derulează de către Salvații Copiii, ”Părinți plecați, copii singuri acasă”, în cadrul căruia filiala județeană a luat în grijă 20 de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate și care beneficiază de o masă caldă și de program ”Școală după școală. Printr-un alt proiect, ”Educație pentru copiii vulnerabili”, 40 de copii proveniți din familii cu venituri foarte mici din județ, beneficiază de același program ca a celor din proiectul pentru copii cu părinți plecați peste hotare.

Filiala vine și cu noutăți pentru 2017, două proiecte demarate în luna februarie, ”Alegeri sănătoase” prin care copiii sunt învățați cum să se hrănească sănătos, iar cel de-al doilea care se adresează femeilor gravide din Anina și Reșița, cu venituri foarte mici și care beneficiază prin acest proiect de ajutor material, primind totodată îndrumări să meargă la controlul medical necesar în această perioadă. Prin același proiect sunt sprijiniți și copiii sub 5 ani, proveniți din familiile sărace din Anina și Reșița, ajutați să se integreze la școală și să poate beneficia de aceeași educație ca a tuturor copiilor, a precizat Măriuța Simionescu, președinte Salvați Copiii România, filiala Caraș-Severin.

În 2016 filiala județeană a organizației a cuprins în programe de educație, protecție și informare peste 7000 de copii, 250 de cadre didactice și alți specialiști, peste 500 de părinți, având sprijinul a peste 70 de voluntari.

Comentarii

comentarii