Sănătate cu porția – ”Coadă ” la RMN până în luna decembrie a acestui an

Cu greu se mai poate face o programare la RMN anul acesta pentru pacienții din județ, prin Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.

Dacă aveți nevoie de investigații medicale prin aparatură de rezonanță magnetică gratuită, adică prin suportarea cheltuiellor de către CJAS, aveți de așteptat până la sfârșitul anului pentru o programare. Numărul mare de solicitanți a întins lista programărilor pentru un RMN până în luna decembrie. Deși aparatura de ultimă generație a ridicat standardele spitalului, oamenii se plâng că trebuie să aștepte luni de zile pentru un examen la acest aparat. Chiar și pentru o investigație la cerere, adică contra cost, se așteaptă pentru o repogramare mai bine de o lună de zile.

,,RMN-ul este o investigaţie neinvazivă care poate pune diagnostice de o largă şi crescută acurateţe ȋn ceea ce priveşte afecţiuni ale creierului, coloanei vertebrale, maduvei spinării şi, ȋn general, a patologiei părţilor moi,, a preciza managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița, dr. Dumitru Secășan.

În cadrul cabinetului medical RMN s-au efectuat doar anul trecut un număr de 1157 de investigații de imagistică medicală prin rezonanță magnetică.

Comentarii

comentarii