Sărbătoarea Învierii celebrată la Biserica Ortodoxă din Padina Matei VIDEO
Slujba de Înviere a fost oficiată, sâmbătă noaptea, la Biserica din Padina Matei de preotul satului. Aproape toată suflarea satului a participat sâmbătă noapte la slujba de Înviere. Credincioșii au ascultat cuvântul de învățătură al preotului și au luat lumina sfântă pe care au dus-o acasă pentru a avea noroc tot anul.
Conform tradiției, serbarea Paștelui se prelungește toată săptămâna aceasta când am intrat în Săptămâna Luminată. Sfânta Liturghie se va predica zilnic în lăcașurile de cult in toata aceasta perioada.
Satul este mare așezat de-o parte și de alta a drumului județean ce urcă până la Gârnic și de acolo merge mai departe peste munți. Așa este și biserica construită de comunitatea din sat – mare, frumoasă și alba și în ea încape atâta dragoste și spiritualitate cât într-o mare catedrală. Dacă pereții ar putea vorbi, ar povesti întâmplările și poveștile de viață ale miilor de pădinenți ce au viețuit pe aceste meleaguri de sute de ani.
Credincioșii- din sat și mulți veniți din Caransebeș, Reșița sau de peste munte din Valea Almăjului, abia au mai avut loc în biserică, așa că, Slujba de Înviere s-a auzit și afară în fața bisericuței. Au fost prezenți de la bătrânii satului și până la copii, elevi și tineri care au venit să-l asculte și să ia Lumină de la părinte. Elevii – chiar dacă sunt în vacanță, însoțiți de părinți, au umplut frumoasa biserică din satul dintre munți cu lumina protejată de vânt în căușul palmei.
Cu dăruire, cu evlavie și mare credință, sătenii au luat Lumina adusă aproape de miezul nopții. Lumina sfântă a fost adusă de la Ierusalim cu avionul, apoi de la București a fost distribuită în toate parohiile din România.
Credincioșii au asistat la întreaga Slujbă de înviere, iar cei care au considerat în sufletul lor că o merită – au luat sfânta împărtășanie, după care, părintele le-a împărțit celor prezenți ,,Sfintele paști”. Apoi, la terminarea slujbei, cu lumina apărată de vânt în căușul palmei, oamenii au plecat spre casele lor.
Un reportaj de Adi Neagu