Scoala Generala 7 din Resita pregatita pentru examene
Scoala Generala 7 din Resita pregatita pentru examene. La fel ca toate instituțiile de învățământ din țară, și Școala Gimnazială Nr. 7 Reșița este pregătită pentru desfășurarea activităților educative care vizează pregătirea elevilor de clasa a VIII-a pentru Evaluarea Națională.
Peste 70 de elevi de clasa a VIII-a ai unității școlare menționate vor participa, în perioada 2 – 12 iunie 2020, la activitățile de pregătire și consiliere în vederea susținerii examenului, în condiții speciale. Astfel, direcțiunea școlii a coordonat organizarea întregului proces educațional care se va derula în perioada următoare, luând toate măsurile care vizează siguranța elevilor, în conformitate cu Ordinul comun al celor două ministere, Educației și Sănătății. Prin urmare, cele opt grupe, alcătuite din maximum zece elevi ai școlii, vor intra la pregătire după un program bine pus la punct de cadrele didactice implicate.
Dintre măsurile speciale luate la Școala 7 pentru buna desfășurare a activităților, urmărind exclusiv siguranța elevilor în direcția prevenirii îmbolnăvirii cu noul Coronavirus, menționăm: indicatoare pentru fluxurile din curtea școlii și din interior, marcaje pentru distanțare, achiziționarea termometrelor, a substanţelor dezinfectante pentru mâini și a dozatoarelor cu dezinfectant, a prosoapelor de hârtie și a covoarelor dezinfectante pe care vor păși. Se adaugă existența măștilor de protecție pentru toți elevii și pentru personalul didactic prezent la școală în perioada 2 – 12 iunie 2020.
Scoala Generala 7 din Resita pregatita pentru examene. La Școala 7 Reșița, pregătirea pentru Evaluarea Națională va demara în condiții optime, astfel încât și elevii, și cadrele didactice să se simtă în siguranță. După o muncă de echipă, derulată în perioada precedentă, elevii și profesorii de limba română și matematică își vor desfășura activitatea într-un mediu educațional prietenesc și confortabil, în ciuda restricțiilor impuse de situația specială în care ne aflăm, a declarat directorul adjunct al școlii, prof. Ionuț Gârtoi.