Se strica vremea – Cod galben de ploi şi ninsori

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, atenţionări meteo cod galben de ploi şi ninsori, valabile pentru mai multe zone din ţară.
harta azi
Potrivit ANM, în intervalul 10 octombrie, ora 16:00 – 11 octombrie, ora 10:00, ploile se vor intensifica şi se vor extinde în jumătatea sudică a ţării. În Banat, Oltenia, nordul Munteniei, se vor cumula cantităţi de apă de 20…25 l/mp şi izolat, îndeosebi în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, peste 40…50 l/mp.

La munte, la peste 1800 m, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (10/11 octombrie), precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Vântul se va intensifica în sud-vestul şi sudul teritoriului, cu viteze la rafală de 50…55 km/h, iar în sudul Bantului şi pe creste, va depăşi temporar 70 km/h.

Iată și prognoza pentru duminică.
harta duminica

Comentarii

comentarii