Serviciul Public Direcţia de Asistenţă Socială implicat in probleme sociale
Pe lângă activitatea ,,de birou” de zi cu zi pe care angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Reşita sunt obligaţi să o facă, iată că acolo se întâmplă și alte lucruri bune, mai puțin la vedere, dar cu mare impact asupra comunității. Din multiplele activități și acţiuni desfășurate, amintim doar câteva:
-Ecologizare pe Strada Bistra
În data de 04.07.2018, Serviciul Public Direcţia de Asistenţă Socială, alaturi de viceprimarul Adrian Dacica, s-a efectuat o acțiune de ecologizare cu sprijinul S.C. BRATNER S.A, pe str. Bistra din cartierul Câlnic.
În urma unei zile de activitate, din zona respectivă au fost ridicaţi 120 de saci de gunoi, iar firma de salubrizare a montat un container pentru depozitarea deşeurilor menajere.
În data de 11.07.2018, Serviciul Public Direcţia de Asistenţă Socială, cu sprijinul S.C. BRATNER S.A, a ecologizat şi Strada Oituz. La sfârșitul unei zile de muncă, au fost ridicaţi aproximativ 60 saci cu gunoi.
O altă acțiune deosebit de importantă a constat în curățirea – mai exact, ecologizarea unui apartament de pe Aleea Galaţi.
În data de 18.07.2018, Serviciul Public Direcția de Asistenţă Socială Reşita, împreună cu Poliția Locală Reșița, ca urmare a sesizării cetățenilor dintr-un bloc de pe Aleea Galați, au scos tone de gunoaie și materiale dintr-un apartament aparținând unei persoane care colecta resturi menajere și le depozita în apartamentul său.
Şi nu în ultimul rând, trebuie amintită lucrarea prin care s-a făcut o nouă canalizare în zona Mociur.
Aceeași Direcție alături de alți angajați ai Primăriei Municipiului Reșita, a igienizat și ecologizat zona din preajma cele două blocuri ( 1 şi 2) din Mociur. Acum, aceste blocuri beneficiază de o canalizare nouă montată de către Primărie, întrucât canalizarea cea veche nu a mai era funcțională.
Cu sprijinul serviciilor publice din cadrul Primăriei Reșița și a cetățenilor care domiciliază în cele două blocuri, s-au efectuat lucrări de igienizare a spațiului aferent.
La inițiativa primarului Ioan Popa Ioan și a viceprimarului Adrian Dacica ce au stat personal de vorbă cu cei interesai, în data de 19.07.2018, un număr de 15 persoane beneficiare de ajutor s-au prezentat la firma S.C. New Eclipsa Shoes S.R.L, în vederea angajării.
Au fost selectate 6 persoane care urmează să fie angajate săptămâna viitoare, acestea fiind încetate din plata ajutorului social.