Sfârșit de săptămână cu culori de vis la sfârșit de aprilie peste Banatul Montan VIDEO

Sfârșit de săptămână cu culori de vis la sfârșit de aprilie peste Banatul Montan. Vremea din această primăvară continua sa ofere noi surprize în fiecare zi. Mai ales prin fenomenele vizuale cum ar fi norii. Aseară, înainte de apusul soarelui, dinspre vest, peste Reșița au început să se adune din nou nori negrii de tip raft.

Culmea este că la un moment dat, orașul care este asezat într-o depresiune – în lunca râului Bârzava și este înconjurat de dealuri si munti, la un moment dat, a fost acoperit de un capac de nori. Un capac compact ale carui margini se terminau exact pe culmile dealurilor care înconjoară orașul. Deasupra orașului – cerul negru cu nori raft, iar de jur –împrejur, cerul limpede și curat.

Ca tabloul mirific să fie complet, în partea de est, spre Muntele Semenic, a apărut un arc de curcubeu, gros, bine conturat și cu culori intense. Momentul culminant a fost aproape de ora 20 când la apus, cerul a devenit de culoarea aurului vechi, un galbem pal și moale ca în tablourile vechilor maeștrii.

Fiindcă vorbele nu pot spune tot ce a creat natura, imaginile sunt cel mai bun povestitor.

Citeste si

Accident cu tir bulgăresc, două autoturisme lovite, un stâlp la pământ și un nuc smuls din rădăcini

Accident grav pe DN6 soldat cu două autoturisme avariate, un stâlp de curent electric la …