UPDATE – Stanuca si-a dat demisia – Situatie incredibila la Zoo Resita – zeci de copii lasati in ploaie si furtuna fara adapost

UPDATE ora 12 – Directorul Stanuca si-a dat demisia din functia de director al Zoo Resita – se arată într-un comunicat oficial al Primariei Resita. ,,Primăria Municipiului Reșița își exprimă regretul față de situația creată în data de 12 iunie 2019 la Grădina Zoologică prof. „Ioan Crișan“, cu ocazia desfășurării festivității de sfârșit de an școlar a clasei pregătitoare din cadrul Colegiului Național „Traian Lalescu“.
Totodată municipalitatea își cere scuze public copiilor, părinților și tuturor celor care au luat parte la eveniment și ia act de demisia domnului Gabriel Stănucă, șef-serviciu în cadrul Serviciului pentru Administrarea Grădinii Zoologice prof. „Ioan Crișan“.
Sperăm ca acest incident nefericit să nu umbrească activitatea și eforturile Primăriei Reșița în administrarea Grădinii Zoologice prof. „Ioan Crișan“.

Un grup de aproximativ 70 de oameni, printre care foarte mulţi copii de 6- 7 ani, au fost lăsaţi ieri în ploaie şi în furtuna la Grădina Zoologică. Situaţia ne-a fost relatată de mai mulţi părinţi supăraţi. Oamenii spun că deşi ploua torenţial, cu grindină şi cu descărcări electrice, nu li s-a permis accesul în sala de conferinţe a grădinii zoologice pentru a pune copiii în primul rând, la adăpost.

Iată ce spune în postarea să unul dintre părinţi, Radu Cătălin:

,,Directorul fără suflet, de la Grădina Zoologică din Reșița, Stănucă Gabriel, a ținut în furtună, ploaie, tunete și grindină, 30 de copilași cu vârsta de 6 – 7 ani, plus 60 de adulţi”.
Copiii care sunt în clasa zero, au ales amfiteatrul Grădinii Zoologice pentru prima lor serbarea de sfârșit de an. Copiii și adulții au plătit bilet de intrare. La serbare au fost aduşi de mămicile lor şi 3 bebeluși.
În momentul în care s-a dezlănțuit furia naturii, nici unul dintre angajații nu a fost în stare să deschidă ușa de la sala de conferințe.

Oamenii au încercat să se adăpostească, iar din cauza descărcărilor electrice și a rafalelor de vânt şi grindină, s-a creat panică. Unii dintre părinți și-au luat copiii în brateși au căutat adăpost sub pomi, pe sub streșini, fiecare pe unde a apucat. Şi în tot acest timp, nu au putut intra în sala de conferințe.

,,Directore Stănucă, te-am sunat personal de 10 ori, ți-am dat mesaj, ți-am scris pe Facebook, după care ți-ai închis telefonul. Am fost informat de alți părinți că subordonații tăi e-au zis la părinți că doar dacă ai relații sus puse se poate deschide ușa. Ai periclitat siguranța la aproximativ 90 de persoane. Ai fost sunat de angajați, de părinții copiilor și nu poți nega că într-o oră și jumătate, nu ai fost informat de situația existentă. Din punctul meu de vedere eşti un director incompetent, plătit din banii publici degeaba și ar trebui să îți dai demisia” spune tatăl revoltat!

Acesta mai spune în postarea să ca ,,Grădina Zoologică nu este a ta, ești funcționar public. Eşti un manager sub nivelul funcției pe care o ai. La Grădina Zoologică Reșița nu există refugii sau spaţii de adăpost. Dacă scapă vreo fiară, scapă cine poate, așa-i?. Funcționar public fiind, am auzit că îți înjuri și terorizezi subordonații”! a mai adăugat Radu Cătălin.

La rândul său, Rareș Ganțolea, tatăl unui alt copil, spune că:

,,Blocați la Grădina Zoologică. Incompetența sau rea voinţă? Sau amândouă?

Ceea ce trebuia să fie prima serbare organizată, la grădina zoologică (contra cost), cu ocazia absolvirii clasei 0 de către niște copii minunați s-a transformat într-un coșmar în foarte scurt timp. 30 de copii cu părinți și învățătoare. A început furtuna. Cu ploaie, vânt și grindină. Până aici, nimic spectaculos veţi spune. Natura, nu-i aşa, cu care nu te poţi pune niciodată. Corect. Numai că, această mulțime de oameni a încercat să se adăpostească în sala de conferinţe a grădinii zoologice. Era cea mai apropiată locație. Dar, ce să vezi, stupoare, șoc și groază. Cheia este doar la șeful. Ne pare rău. O mulțime de oameni, vreo 60-70, au început să se îmbulzească spre intrarea în clădirea menționată să protejăm copii, alții au rămas în ploaie, alții sub pomi. Nu vorbim de câteva minute. Vorbim nu de 10, nu de 15, nu de 20 de minute. Vorbim de aproape o oră și jumătate în care am încercat să ne încălzim copiii cu corpurile, prin grindină şi ploaie, la uşa unei clădiri pe care nimeni nu dorea să ne-o deschidă. Timp de o oră și jumătate s-au dat zeci de telefoane. Răspunsul acelaşi. Ne pare rău, cheia este la șeful sau cel mai tare, vă rugăm dacă aveţi relaţii sus de tot să sunați dumneavoastră şi o primiţi mai repede. În asta consta obținerea unei nenorocite de chei pentru a lăsa înăuntru 30 de copii uzi, care plângeau, şi pe care încercam să îi protejăm cum puteam. Noroc că ploaia nu a durat decât 1 ora şi ceva. Şi ghinionul nostru al celor vreo 60 de părinți că ” Nu am avut nici o relație pentru a face rost de cheie”. Şi nu vreau să primesc o cheie pentru că am o relație. E vorba de nişte copii, până la urmă, care nu au relaţii. Alte cuvinte sunt de prisos”.

Contactat azi, directorul Stănucă, a spus că ieri se afla in zona Anina, intr-o zonă fără semnal la telefonul mobil, că a aflat târziu despre acest eveniment și că regretă cele intamplate. El își cere scuze părinților pentru situația creată.

Comentarii

comentarii