ȘOFERI DE TIR DEPISTAȚI CONDUCÂND SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

ȘOFERI DE TIR DEPISTAȚI CONDUCÂND SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI. Duminică dimineață, în jurul orei 07.00, polițiștii rutieri au oprit în trafic pe DN 6, pe centura ocolitoare a municipiului Caransebeș, un ansamblu de vehicule înmatriculat în Bulgaria, care circula haotic. La testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto rezultând o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul, un cetățean bulgar de 31 de ani, a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și continuă cercetările.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

De asemenea, luni dimineață, polițiștii rutieri de la Poliția Stațiunii Băile Herculane au depistat pe E 70, un alt conducător auto al unui ansamblu de vehicule care la testarea cu aparatul etilotest a rezultat că avea o alcoolemie de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

ȘOFERI DE TIR DEPISTAȚI CONDUCÂND SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI. În acest caz, șoferul ansamblului de vehicule, tot un cetățean bulgar în vârstă de 69 de ani, a acroșat cu tirul un alt autoturism care circula regulamentar, condus de un bărbat de 70 de ani, din Băile Herculane, din fericire în urma coliziunii nefiind înregistrate victime omenești.

Comentarii

comentarii