Studenții Reșiței, implicați în crosul național „ZIUA OLIMPICĂ”

Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română, organizează în perioada 23 mai – 23 iunie 2018 o serie de activități sportive, educative și culturale reunite sub titulatura „Luna Olimpică“.

Joi, 7 iunie 2018, ora 10.00, se va desfăşura la Reșița Crosul Naţional „Ziua Olimpică”, ediţia a XIV-a. Acţiunea se încadrează în seria de evenimente sportive desfășurate în luna olimpică și este organizată de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român în colaborare cu Academia Olimpică Română – Filiala Caraş-Severin, având ca parteneri principali în județul Caraș-Severin Primăria Municipiului Reşiţa, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi Caraş-Severin.

Cadrele didactice universitare și studenții specializării Educație Fizică și Sportivă invită iubitorii de mișcare, de toate vârstele, la start, pe traseul Subtraversarea Staţia Peco Mol de la intrare în Câlnic – Strada Republicii – Parcul Tricolorului.

Citeste si

Reşita 07 va participa la “Campionatul Naţional de Înot Masters”- Drobeta Turnu Severin

Sâmbăta 23 mai şi duminica 24 mai 2026 se va desfăşura la Drobeta Turnu Severin, …