Studiul de Fezabilitate pentru noul Spital Județean de Urgență a fost aprobat de Consiliul Local Reșița

Consiliul Local Reșița a aprobat Studiul de Fezabilitate pentru noul Spital Județean de Urgență. Proiectul a beneficiat de colaborarea unor specialiști din Helsinki, Finlanda, țara cu unul dintre cele mai moderne sisteme medicale din lume, și a integrat cele mai noi tehnologii, norme și proceduri din medicina modernă.

Noul spital va fi amplasat în intravilanul municipiului, în zona Triaj, în nodul dintre Cartierul Govândari, Zona Lunca Pomostului și Cartierul Țerova, acest proiect este amplasat pe o suprafață totală de de 58.644 mp, pusă la dispoziție de Primăria Reșița. Potrivit proiectului, clădirea va avea cinci etaje, o parcare auto supraetajată, garaj și atelier ambulanțe. Între aceste corpuri sunt prevăzute două curți interioare.

Următorii pași în implementarea proiectului constă în finalizarea proiectului tehnic până în luna octombrie 2023, obținerea autorizației de construcție și depunerea documentației necesare spre finanțare pe axele disponibile, din fonduri externe sau guvernamentale.

Comentarii

comentarii