Sub semnul lui Dragobete la Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița

Activitățile desfășurate de Dragobete continuă și în acest an la Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița. Și pentru că pe 24 Februarie suntem în vacanță, activitate finală se va desfășura luni, 26 februarie, începând cu ora 12. Seria activităților dedicate sărbătorii tradiționale românești va continua și la începutul săptămânii viitoare când reîncepem activitatea la Eliade.

 

O activitate de anvergură, a cărei organizare a început încă din octombrie e „Sub semnul lui Dragobete”, care a ajuns la ediția a XIII-a, și devenit proiect educativ regional, figurând în calendarul Ministerului Educației. Colegiului Național Mircea Eliade din Reșița i s-au alăturat unități de învățământ din Arad, Alba, Timiș, Mehedinți. De trei ani proiectul include și un concurs de creație literară pe tema dragostei, concurs desfășurat pe trei secțiuni: poezie, proză, eseu. (Organizator: Colegiul Național „Mircea Eliade”, Reșița, numele  instituţiilor/ unităţilor de învăţământ partenere: Liceul Național de Informatică Arad, județul Arad, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia, județul Alba, Școala Gimnazială Eșelnița, județul Mehedinți, Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu” Lugoj, județul Timiș, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, precum și multe alte instituții de învățământ care au aderat pe parcurs la proiect).

Conform tradiției proiectului, eliadiștii din clasa a IX-a A (anul acesta cele două clase, de filologie și filologie bilingv), au primit ca împrumut de la Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin un set de cărți, versuri scrise de poeți reșițeni și din Banat: Ion Chichere, Costel Stancu, Liubița Raichici, Octavian Doclin, Olga Neagu, Nicolae Sîrbu, Nicolae Irimia, Iacob Roman, Christian Bistriceanu, Costel Simedrea, Iulian Barbu etc.

Aceste volume au fost parcurse de cititorii din clasa a IX-a care astfel au avut prilejul să se familiarizeze cu limbajul poeziei contemporane mai puțin accesibil publicului larg, dar  și să cunoască opera autorilor din imediata noastră apropiere. Au selectat apoi versurile de dragoste care le-au atras atenția, iar aceste citate au fost tipărite de către Biblioteca Județeană pe semne de carte. Luni, 26 februarie, elevii se vor deplasa la Centrul de Carte ,,Banatica”, al Bibliotecii Județene ,,Paul Iorgovici” Caraș-Severin, unde le vor fi prezentate secțiile bibliotecii și condițiile de înscriere. Acolo, în prezența bibliotecarilor (Marja Filca și Vera Stigelbauer), a doamnei manager Clara Contstantin, vom vorbi despre importanța păstrării tradițiilor românești, despre ce înseamna Dragobetele și ce reprezintă sărbătoarea Sfântului Valentin. Apoi elevii vor împărți în centrul orașului Semne de carte – Semne de iubire, pe care au fost tipărite versurile de dragoste selectate de ei. Întâlnirea va fi onorată de poetul Nicolae Sîrbu ale care le va vorbi elevilor despre ce înseamnă să fii poet în ziua de azi și va răspunde întrebărilor formulate de ei.

O altă activitate populară fost organizată și în acest an de Consiliul Elevilor CNMER. Elevii de liceu au realizat un panou de Dragobete cu citate despre iubire și au inițiat un concurs de declarații de dragoste. De asemenea, în colaborare cu biblioteca școlii, au realizat un colț pentru fotografii cu simboluri legate de sărbătoarea iubirii la români.

Alte activități dedicate sărbătorii Dragobetelui s-au desfășurat și vor mai avea loc în aceste zile la Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița,  accentul căzând pe  ideea importanței tradițiilor și cultivarea  unei atitudini pozitive, de prețuire a valorilor românești.

Comentarii

comentarii