Colegiul de conducere al DNA alături de procurorii șefi din structura centrală a instituției s-a întrunit în ședință extraordinară pentru a analiza riscurile și impactul asupra activității DNA, situație creată în cursul serii de 31 ianuarie 2017 ca urmare a adoptării Ordonanței de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 …
Citeste mai multTag Archives: justiția
Valeria Schelean: Justiția se înfăptuiește în sala de judecată, nu în sala de plen
Vicepreședintele Camerei Deputaților, deputatul PNL Valeria Schelean, a declarat în cadrul dezbaterii “Independența Justiției și relațiile cu Parlamentul și Guvernul – factor decisiv în funcționarea Statului de Drept” că în societate există percepția unei lupte dintre Parlament și procurori și că această relație trebuie pacificată. “Există această percepție în rândul …
Citeste mai multIată de ce justiția este chioară uneori – Reținere prim-procuror
Nu e de la noi, dar trebuie să aflați că tot suișul are și un coborâș sau că în acest fel se explică comportamentul arogant, amenințător sau jignitor al unor oameni, infivizi mai corect – cu bani sau politicieni, în unele cazuri. Deci, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – …
Citeste mai mult
Info CS