Țara arde, dar la Sichevița, oamenii păstrează tradiția „târgului de duminică” VIDEO

Nimeni și nimic nu a reuşit să oprească un obicei vechi al țăranului de pe Clisura Dunării. Nici măcar coronavirusul nu a putut opri mersul la piață. Este știut că de când e satul, în ziua de duminică, la Sichevița este zi de târg. Obiceiul este ca mersul la biserică pentru sichevițeni şi locuitorii din satele vecine.

Așa s-a întâmplat și Duminică. În timp ce oamenii din Moldova Nouă au luat cu asalt marile magazine din oraş și au golit rafturile, la Sichevița, localnicii s-au adunat la piața din mijlocul comunei, în fața bisericii, ca în vremurile bune. Punctul principal de atracție îl constituie tarabele cu gioarse. mai pe domnește, produse second hand. mai un sac de cartofi, mai ceva semințe – că este sezonul, eventual ceva scule și detergenți și gata! Lumea și-a făcut tabietul, fiecare mai dă mâna sau se îmbrățișează cu cel puțin 10 oameni și toată lumea se oprește la taraba cu mici și cârnați la grătar. Asta în pofida regulile impuse de criza coronavirusului care spun că ,,nu trebuie să ne mai adunăm în grupuri mari, datorită rapidității cu care COVID-19 se răspândeşte, etc, etc”.

Ei bine, toate aceste măsuri sunt uitate când vine vorba să mâncăm un mititel și să bem o bere sau un suc, la piață la Sichevița.

A consemnat Adi Neagu

Comentarii

comentarii