Târg caritabil de Florii în centrul comunei Bozovici pentru ajutorarea unui tânăr VIDEO

Moda târgurilor de Paști a prins și în mediul rural nu doar în marile orașe. Un asemenea eveniment a avut loc în comuna Bozovici din Banatul Montan în Duminica de Florii. Tinerii din comună reunite în asociația ,,Atelierul lui Rudolf” au organizat un târg caritabil în fața bisericii.

Organizatorii au pregătit ornamente și decoruri de Paște făcute de tineri manual în atelier, dar și fel de fel de bunătăți – de la un gulaș la ceaun și până la clătite și prăjiturele, toate de post.

Decorațiunile și bunătățile au fost expuse pe mese în fața bisericii iar când au ieșit de la slujba de Florii, săteni au cumpărat de toate și din toate.

Bănii adunați în urma vânzării celor pregătite de tineri vor merge în acest an la un alt tânăr de vârsta lor aflat în suferință și care are nevoie de tratament în străinătate în urma unui accident.

Ce este de admirat este faptul că tinerii fac totul voluntar, iar comunitatea este mândră de inițiativa lor, mai ales că ei se organizează și se conduc singuri. Ultima acțiune au avut-o de Crăciun când au confecționat podoabe și ornamente de iarnă și cu banii strânși au cumpărat alimente și lemne pentru bătrânii singuri din Bozovici.

Un reportaj de Adi Neagu

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *