Tichete de calatorie pentru pensionarii Resitei

Primăria Municipiului Reşiţa, prin Direcţia de Asistenţă Socială, eliberează

gratuit tichete de transport public în comun persoanelor de până la 70 de ani care au

o pensie netă de maximum 800 de lei în urma contribuţiei datorate pentru asigurările

sociale de sănătate, precum şi pensionarilor de peste 70 de ani, indiferent de cuantumul

pensiei.

În luna septembrie au fost eliberate tichete de transport pentru 6.659 de persoane,

respectiv 3.323 din prima categorie şi 3.336 din categoria celor care au peste 70 de ani.

Numărul de solicitări a scăzut odată cu impunerea măsurii care prevede ca tichetele de

călătorie să fie valabile numai însoţite de o legitimaţie cu fotografia posesorului.

Comentarii

comentarii