Tineri la volan – De pe agenda politistilor caraseni

La data de 28 august a.c., în jurul orei 06.35, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Carașova, a condus un autoturism pe DC 75, din direcția Clocotici spre Carașova iar într-o curbă la stânga, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de înaltă tensiune.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Reșița unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal.
~
La data de 28 august a.c., în jurul orei 23.00, pe strada Tudor Vladimirescu din Bocșa a avut loc un accident rutier.
La fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr de 22 de ani, din Bocșa, a condus un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din localitate, din direcția Bocșa spre Reșița iar într-o curbă la dreapta nu a adaptat viteza, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit cu autoturismul pe acostamentul din partea dreaptă a direcției de mers oprindu-se în fața unui imobil, unde a acroșat o autoutilitară parcată.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Reșița pentru îngrijiri medicale.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii

comentarii