Tinerii din Rudăria s-au mobilizat și au curățat malurile Rudăricăi de gunoaie VIDEO

Malurile Rudăricăi, curățate de tineri: un exemplu de implicare pentru întreg Banatul Montan. Peisajele de poveste de pe malurile râului Rudărica, apa care izvorăște din Munții Locvei și străbate spectaculoasele Chei ale Rudăriei, au prins din nou viață datorită unei mobilizări impresionante a comunității locale. Mai exact, tinerii de toate vârstele din Rudăria și nu numai ei. În această zonă, unde funcționează cel mai mare parc mulinologic din sud-estul Europei – Morile pe apă de la Rudăria – natura și tradiția merg mână în mână, iar grija pentru ele devine o responsabilitate comună.

Zilele trecute, copiii și tinerii din sat au demonstrat că le pasă cu adevărat de locul în care trăiesc. Aceștia au participat la o amplă acțiune de ecologizare pe porțiunea râului care traversează localitatea, devenită între timp o destinație turistică de top a Banatului Montan și nu numai.

Inițiativa a venit în urma apelului lansat de primarul comunei, Mihai Otiman, cunoscut de localnici drept un susținător activ al comunității:
„Dragi consăteni, vă invităm să ne unim eforturile pentru a face un lucru bun pentru comunitatea noastră și pentru natură. Organizăm o acțiune de curățenie în spatele caselor, pe malul râului, și ne-ar bucura mult să participați alături de noi.”

Răspunsul nu a întârziat să apară. Tinerii satului au venit în număr mare și au trecut imediat la treabă. În doar câteva ore, voluntarii au reușit să strângă cantități impresionante de deșeuri – două remorci pline cu gunoaie aruncate în apă și pe maluri.

Edilul le-a mulțumit tuturor pentru implicare și a subliniat importanța exemplului oferit:
„Tinerii noștri ne-au demonstrat, încă o dată, că ne putem baza pe ei!”

La rândul lor, participanții au transmis mesaje despre responsabilitate și respect față de natură. Unul dintre voluntari a scris:
„Astăzi am demonstrat, împreună cu o echipă de oameni implicați – prieteni din sat, angajații primăriei și domnul primar – că ne pasă de locul în care trăim. Am strâns gunoaiele, am curățat și am făcut satul nostru mai frumos.”

Mesajul continuă cu un apel clar către comunitate:
„Curățenia nu trebuie făcută doar o dată, ci păstrată zi de zi. Nu mai aruncați gunoaie la întâmplare! Natura, drumurile și spațiile verzi sunt ale noastre, ale tuturor.”

Acțiunea de la Rudăria devine astfel mai mult decât o simplă campanie de ecologizare – este un exemplu de solidaritate și responsabilitate civică. Pentru că, așa cum spun chiar localnicii, un sat curat începe cu fiecare dintre noi.

Citeste si

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă – Tragedii în zi de sărbătoare pe DN 6 -„drumul morții” VIDEO

Prima zi de Paște, care ar fi trebuit să însemne liniște și timp petrecut în …