Tinerii sub 25 de ani sunt cei mai afectați de șomaj

Un procent de 10,27% din numărul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM sunt tineri sub 25 de ani. Tinerii, și mai ales tinerii absolvenți, sunt categoria cea mai dezavantajată atunci când vine vorba de găsirea unui loc de muncă, unul dintre impedimente fiind și lipsa experienței în câmpul muncii, experiență pe care majoritatea agenților economici o cer la angajare.

Doar anul trecut au fost înregistrați în evidențele AJOFM – 825 de șomeri cu vârste sub 25 de ani, dintr-un număr total de 4870 de șomeri.
Cei mai afectați de șomaj sunt tinerii cu nivel de instruire lieal si postliceal.
Deși AJOFM are în atenție numeroase programe pentru ai susține pe tineri să se integreze pe piața muncii, ofertele de muncă nu curg iar deschiderea agenților economici pentru a integra tineri pe piața muncii este una timidă.

Absolvenții care nu-și găsesc de lucru într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, pot primi, dacă solicită, o indemnizație de șomaj în valoare de 250 de lei, timp de 6 luni. totodată absolvenții care se angajează cu normă întreagă pe o perioadă mai mare de 12 luni primesc o primă de încadrare în valoare de 500 de lei.

Absolvenții care primesc indemnizație de șomaj și se angajează, în această perioadă, cu normă întreagă pe o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o sumă egală cu indemnizația de șomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia. De asemenea, AJOFM acordă prime în bani absolvenților care își găsesc un loc de muncă în altă localitate decât cea de domiciliu sau își schimbă domiciliul pentru a se angaja în altă localitate, aflându-se în perioada de acordare a indemnizației de șomaj.

În toate aceste cazuri este vorba despre tinerii înregistrați în bazele de date ale AJOFM.
AJOFM are și măsuri adresate angajatorilor care încadrează în muncă absolvenți pe o perioadă nedeterminată, acordând subvenții financiare pentru aceștia:

-500 de lei pentru ciclul inferior al liceului și școli de arte și meserii
-600 de lei pentru absolvenții de învățământ secundar superior sau postliceal
-750 de lei pentru absolvenții de învățământ superior.

Comentarii

comentarii