Traficul la frontieră în data de 26 februarie 2022-ora 18.00

În data de 26.02.2022, în intervalul orar 00.00-18.00, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România  54.661 de persoane (creştere de 3,6% faţă de ziua precedentă), dintre care 11.183 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 4,5%).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 5.312 cetăţeni ucraineni (creştere de 5,4%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 4.459 cetăţeni ucraineni (creştere de 5,5%).

Pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 46.072 de persoane (în scădere cu 11,6%), dintre care 5.532 cetăţeni ucraineni ( în creştere cu 2,4%). 

 În data de 26.02.2022, în intervalul orar 00.00-18.00, 82 de persoane au solicitat acordarea unei forme de protecţie a statului român în punctele de trecere a frontierei, fiind preluate de reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări.

În continuare, reiterăm faptul că polițiștii de frontieră sunt la datorie și în permanentă legătură cu partenerii instituționali, fiind dispuse toate măsurile necesare pentru asigurarea securităţii frontierelor României.

Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.

Comentarii

comentarii