Turbulenţele din PSD țin euro aproape de 4,57 lei

Starea de tensiune existentă între Palatul Victoria și sediul din Kiseleff al PSD pune o și mai mare presiune asupra leului, care menține pe o pantă descendentă comparativ cu euro.

”Guvernul nu este al CEx PSD, este al României”, a declarat premierul Grindeanu care a precizat că nu intenţioneze să plece de la Palatul Victoria. Despre întâlnirea CEx a PSD, acesta a spus că va fi una care s-ar putea încheia printr-o „execuţie publică” a Guvernului.

În ciuda acestui fond negativ, leul a avut o evoluție stabilă iar cursul euro a urcat ușor, de la 4,5661 la 4,5667 lei. Piața valutară s-a deschis la 4,565 lei, valori apropiate de cele de la închiderea de marți, tranzacțiile realizându-se apoi între 4,561 și 4,568 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,566 și 4,569 lei.

La stabilitatea leului au contribuit și datele prezentate de INS, care indică menținerea pe o pantă ascendentă a industriei românești. Cifra de afaceri a companiilor din industrie a crescut luna trecută cu 1,2% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, după saltul din martie de 14,4%, cel mai intens ritm din ultimii trei ani.
Cursul dolarului american a urcat de la 4,0743 la 4,0752 lei, cotațiile din piață fluctuând între 4,067 și 4,077 lei.

Media francului elvețian a scăzut de la 4,2117 la 4,2029 lei, după ce ea s-a depreciat pe piețele internaționale la 1,085 – 1,088 unități/euro.

Monedele din regiune aveau evoluții diferite comparativ cu euro. Dacă cea poloneză se deprecia la 4,192 – 4,205 zloți, cea maghiară se întărea la 305,9 – 306,7 forinți.

În așteptarea încheierii ședinței Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane, de la care piețele așteptau o majorare a dobânzii-cheie de 0,25 puncte procentuale, perechea euro/dolar stagna la 1,12 – 1,1225 dolari.

Pentru www.infocs.ro analistul financiar Radu Georgescu. Sunt folosite date și informații disponibile până joi la ora 14.

Citeste si

Reșițenii acuză guvernarea Bolojan de scăderea nivelului de trai și sărăcirea populației VIDEO

Căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan a declanșat oficial o nouă criză politică la nivel …